Un observator al Ligii Arabe demisionează, acuzând regimul sirian de "crime în serie"

Un observator al Ligii Arabe demisionează, acuzând regimul sirian de "crime în serie"

Un membru al misiunii de observatori ai Ligii Arabe în Siria a demisionat, acuzând regimul sirian de înscenări şi comiterea unor "crime în serie", într-un interviu pentru televiziunea Al-Jazira, relatează Agerpres.

Demisia observatorului algerian Anwar Malek este prima de la începutul acestei misiuni a Ligii Arabe, însărcinată cu prevenirea continuării represiunii.

"Observatorii au fost păcăliţi. Regimul a înscenat şi fabricat cea mai mare parte din ce am văzut pentru a împiedica Liga Arabă să acţioneze împotriva Damascului", a afirmat observatorul pentru televiziune. "Am asistat la un adevărat dezastru umanitar. Regimul nu a comis o singură crimă de război, ci o serie de crime împotriva poporului său", a adăugat acesta, subliniind că situaţia este catastrofală îndeosebi la Homs, epicentrul revoltei împotriva regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad. Prizonierii, torturaţi

Observatorul a afirmat că regimul nu s-a conformat în niciun punct al planului arab. "Nu şi-au retras tancurile de pe străzi, ci le-au ascuns şi le-au scos din nou după plecarea noastră", a declarat acesta. "Prizonierii sunt torturaţi, niciunul nu a fost eliberat", a mai adăugat Anwar Malek, acuzând regimul de mascaradă, prin oprirea unor persoane pe stradă şi prezentarea lor ca prizonieri eliberaţi în faţa observatorilor.

Totodată, observatorul a acuzat regimul preşedintelui Bashar al-Assad de trimiterea unor spioni şi membri ai serviciilor de informaţii în calitate de şoferi şi escorte, pentru misiune. "Imediat ce părăsim o zonă, oamenii sunt atacaţi", a asigurat acesta. Liderul Ligii Arabe, Nabil al-Arabi, a denunţat, ieri, atacurile împotriva observatorilor din Siria, considerând regimul de la Damasc responsabil pentru securitatea lor.

Ne puteți urmări și pe Google News