Un nou proiect de lege. Ce propun deputaţii

Un nou proiect de lege. Ce propun deputaţii

Patru deputaţi au depus, la Senat, o propunere legislativă pentru completarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor.

Proiectul de lege prevede că nu constituie conflict de interese angajarea la biroul parlamentar a persoanelor cu care aleşii s-au aflat în raporturi de muncă în ultimii cinci ani. 

Mai exact, la articolul 32, după alineatul 12 se introduce un nou alineat care va avea următorul cuprins: „Prin derogare de la art. 301 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, nu constituie conflict de interese angajarea la biroul parlamentar a persoanelor cu care senatorii sau deputaţii s-au aflat în raporturi de muncă în ultimii cinci ani”, potrivit News.ro.

Deputaţii susţin, în expunerea de motive, că propunerea legislativă a fost iniţiată „ţinând cont de semnalarea unor neclarităţi cu privire la posibilitatea interpretării reangajării personalului la cabinetele parlamentare ale deputaţilor, în sensul existenţei unui potenţial conflict de interese din perspectiva art. 301 din Cod penal”.

Iniţiatorii mai precizează că propunerea legislativă este în acord cu prevederile Legii nr. 24/2000 privind tehnica legislativă care impune instituirea de reguli „necesare, suficiente şi posibile care să conducă la o cât mai mare stabilitate şi eficienţă legislativă”.

Potrivit articolului 301 din Codul penal, ”fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”. Dispoziţiile nu se aplică în cazul emiterii, aprobării sau adoptării actelor normative. CCR a decis însă că sintagma ”raporturi comerciale” este neconstituţională.

Cei patru deputaţi care au depus propunerea legislativă sunt: Constantin Avram (ALDE), Marcel Ciolacu (PSD), Attila Korodi (UDMR) şi Eugen Tomac (PMP).