Un "Lord" in Rolling Stones

Un "Lord" in Rolling Stones

Veteranul Charlie Watts este "baiatul cuminte" al trupei britanice.

Daca Mick Jagger este adevaratul "Sir" al trupei Rolling Stones, innobilat de Regina Angliei pentru "serviciile aduse muzicii", Charlie Watts este incontestabilul lord al britanicilor.

Aproape intotdeauna "cerebralul si rationalul" trupei, fidel de 43 de ani aceleiasi femei, pasionat de haine sofisticate, declarat unul dintre cei mai bine imbracati barbati din lume si, nu in ultimul rand, mai putin dependent de droguri si alcool decat ceilalti, destinul lui Charlie a fost ferit de mari cutremure.

A fost bateristul trupei Rolling Stones aproape jumatate de secol, "inima celei mai mari trupe rock din lume", care "a pulsat" in intreg si cate putin din esenta celor pe care ii admira mai mult, printre care jazzmenul american Chico Hamilton, colaborator, printre altii, si al lui Fred Astaire, percutionistul din Brooklyn, Max Roach, foarte tehnicul Buddy Rich, considerat "cel mai mare percutionist din lume", sau Dave Tough, membru, la randu-i, in "Big Band and Jazz Hall of Fame".

Intr-o Anglie in care marele erou popular era pianistul Phil Seaman, nu e de mirare ca inceputurile lui Charlie Watts au legatura cu jazzul, gen de care muzicianul nu avea sa se departeze prea mult nici mai tarziu.

Si-a urmarit cu consecventa anumite visuri, cum ar fi sa scrie, la numai 20 de ani, o carte despre saxofonistul american Charlie Parker, apoi sa reuneasca, in 1983, o adevarata orchestra, cu 32 dintre cei mai buni muzicieni ai lumii, printre care saxofonistul si compozitorul britanic Evan Parker sau scotianul Jack Bruce, ori sa-si formeze, in 2004, propria trupa jazz de zece muzicieni, "Charlie Watts Tentet".

Intalnirea cu Rolling Stones Charlie Watts, cel mai in varsta membru al trupei Rolling Stones, s-a nascut la Londra, pe 2 iunie 1941, si cele mai timpurii amintiri ale sale sunt legate de bombardamentele din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. La 16 ani abandoneaza scoala pentru a urma cursuri de design si isi gaseste o slujba la o agentie londoneza de publicitate.

Tanarul Watts avea doua pasiuni, muzica si imbracamintea, astfel ca aproape tot salariul sau se ducea pe discuri si haine la moda. In ianuarie 1963, renunta la serviciu, dar si la angajamentele pe care le avea cu alte trei trupe, pentru a li se alatura definitiv Stones-ilor.

Charlie avea sa recunoasca mai tarziu ca era convins ca Stones sunt nebuni, acceptand sa cante deseori fara bani si sa traiasca de azi pe maine, insa a fost atras de energia si de pasiunea lor pentru Rhythm’n’Blues.

Desi a fost implicat in multe alte proiecte muzicale, a fost considerat intotdeauna chiar de catre Mick Jagger si Keith Richards "omul-cheie" al trupei. A contribuit la grafica unor albume, la proiectarea scenelor din diferite turnee si a fost "desemnat" de colegii sai sa gaseasca un inlocuitor pentru Bill Wyman, cand acesta a parasit formatia.

Un sot prea fidel Rationalul Charlie Watts este insa cel care, la mijlocul anilor ‘80, intr-un turneu, i-a tras un pumn in fata lui Mick Jagger, care, beat fiind, l-a numit "tobosarul meu". Cele mai bune povesti din turnee sunt insa legate de iubire.

Watts refuza orice avansuri sexuale ale admiratoarelor, iar la una dintre petrecerile lui Hugh Hefner a preferat sa-si petreaca timpul in camera pentru jocuri si nu in compania "iepurasilor".

Suferea de insomnii cronice atunci cand nu dormea in acelasi pat cu sotia lui, Shirley Ann Shephard, cu care s-a casatorit in 1964. Turneele, care l-au tinut mult timp departe de sotie si de fiica lui (Seraphine - nascuta in 1968), l-au impins spre droguri si alcool, dependenta pe care si-a tratat-o la sfarsitul anilor ‘80. In urmatorul deceniu a devenit insa dependent de shopping.

A fost numit cel mai bine imbracat barbat din lume, de "The Telegraph", iar in 2006, "Vanity Fair" l-a inclus in galeria celor mai bine imbracati oameni din lume din toate timpurile, alaturi de Fred Astaire, idolul lui Watts in materie de moda.

In 2005, Charlie Watts a fost diagnosticat cu cancert la gat, insa dupa un tratament boala a intrat in regresie, iar Watts si-a continuat activitatea alaturi de Rolling Stones.

Ne puteți urmări și pe Google News