Un judecător va lua în discuţie mâine dacă Adrian Năstase va fi încarcerat

Un judecător va lua în discuţie mâine dacă Adrian Năstase va fi încarcerat

Un judecător de la Tribunalul Bucureşti va decide mâine dacă Adrian Năstase va fi încarcerat în penitenciar sau dacă se va aştepta verdictul medicilor de la IML. La instanţă a fost înregistrată astăzi o adresă a Poliţiei Române prin care se informa că mandatul de executare emis pe numele lui Adrian Năstase nu a putut fi pus în aplicare din motive medicale.

Astfel instanţa va decide paşii următori pentru punerea în executare a mandatului de încarcerare. Avocatul lui Adrian Năstase, Ion Cazacu, a arătat că Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) a deschis o procedură la Tribunalul Bucureşti pe numele lui Adrian Năstase, fără a putea oferi alte detalii. Avocatul a menţionat că în acest caz termenul de judecată a fost stabilit pentru marţi. "Tribunalul Bucureşti, care este instanţă de executare, ne-a anunţat chiar acum că mâine dimineaţă avem deschisă o procedură cu IGPR. Vom lua la cunoştinţă mâine dimineaţă despre ce este vorba în acest dosar. Probabil că pun nişte întrebări sau au deschis o cale procedurală. Nu ştiu dacă este în şedinţă publică, dar este o cerere făcută de IGPR care are număr de dosar. Am fost sunat de la grefa Tribunalului şi nu ni s-a spus care este temeiul juridic al acestei cereri. Ştim doar că IGPR a iniţiat o procedură în legătură cu executarea ... Într-adevăr, nici eu nu am mai auzit de o astfel de procedură, dar o să vedem mâine la Tribunal", a precizat Ion Cazacu. Două cereri simultan: contestaţia în anulare şi amânarea executării pedepsei Ion Cazacu a spus că a depus la instanţa supremă o contestaţie în anulare în legătură cu condamnarea lui Adrian Năstase la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul Calităţii". Instanţa a stabilit primul termen în acest proces pe data de 1 octombrie. Daniela Năstase a depus săptămâna trecută, o cerere de amânare a executării pedepsei în cazul lui Adrian Năstase care a primit primul termen la 5 iulie. Ulterior, avocaţii au solicitat preschimbarea termenului de judecată, iar magistraţii au stabilit data de 28 iunie. Contestaţia la executare făcută de un anonim Avocatul a făcut referire şi la o contestaţie la executarea pedepsei în cazul lui Năstase, care a fost depusă de Corneliu Petre. Ion Cazacu a spus că apărarea lui Adrian Nătase nu-şi însuşeşte această acţiune, aceasta nefiind depusă la solicitarea familiei sau a avocaţilor. El a precizat că această acţiune este eronată în raport cu situaţia juridică actuală a lui Năstase. Corneliu Petre este jurist la Organizaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului (OADO) şi fost avocat penalist.

Ne puteți urmări și pe Google News