Un grup de jurnalişti cere într-o petiţie transparenţa dezbaterilor din Parlament pe Codul electoral

Un grup de jurnalişti cere într-o petiţie transparenţa dezbaterilor din Parlament pe Codul electoral

Un grup de jurnalişti acreditaţi la Parlament au iniţiat şi semnat, duminică, o petiţie publică prin care solicită accesul liber şi direct la dezbaterile din Comisia parlamentară de Cod electoral, care urmează să elaboreze viitoarele legi electorale.

Jurnaliştii precizează, în cadrul petiţiei, că membrii Comisiei de Cod electoral le-au limitat accesul direct şi liber la dezbaterile legilor electorale, prevalându-se de o prevedere controversată a propriului regulament de funcţionare, şi solicită permiterea accesului liber, imediat, direct şi fără limite la şedinţele Comisiei, pe toată durata acestora, informează Mediafax.

Petiţia a fost postată pe Internet, iar lista de semnături este deschisă: http://www.petitieonline.com/press_access_cod_electoral

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a justificat miercuri faptul că accesul presei este îngrădit la lucrările Comisiei de Cod electoral, în timpul şedinţelor, prin eşecul demersului de revizuire a Constituţiei, care a fost ”un show de presă”, în care se făceau declaraţii politice.

Ne puteți urmări și pe Google News