Un G-2 în Pacific, cu China și SUA. Xi și Trump împart lumea. Quo vadis, România?  (Partea a-II-a)  

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

În tot acest timp, Europa privește spectacolul de pe marginea terenului, ca un suporter care a plătit bilet la VIP dar a primit loc în spatele unui stâlp. G-7, unde europenii făceau legea (numeric vorbind), a devenit o relicvă desuetă, un club de pensionari care discută despre gloria de altădată, în timp ce tinerii – categorie care-i cupinde pe Xi și Donald, paradoxal - împart piața.

Europa de pe margine și ignoranța Kajei Kallas

Iar Kaja Kallas, într-un acces de ignoranță care frizează ridicolul, a reușit performanța de a alinia SUA, Rusia și China în aceeași categorie a celor care „nu iubesc UE”. Este materializarea supremă a expresiei ,,estonizare’’ folosită în Departamentul de Stat, la Washington, atunci când vine vorba de politica externă a Uniunii Europene.

După un an și jumătate de administrație Trump, Kallas - Inaltul Reprezentant etc. etc. -  nu a fost primită de Marco Rubio la departamentul menționat. Până și doamna Ursula o ține în anticameră. Ce credeți? Ne merităm soarta?

Grav, grav, grav ...

Să pui garantul tău de securitate (SUA) în aceeași barcă cu inamicul existențial (Rusia) este culmea strategiei de tip „sinucidere asistată”. În timp ce Kallas dă note la purtare, sferele de influență se reîmpart sub ochii ei neputincioși. Europa nu se conduce cu emoții sau reflexe, ci cu destoinicie și realism ... nedisimulat. Unde ești tu, Jacques Delors ...?

Ceapa, un aliment-minune, a ajuns în România cu legiunile romane. Rețeta de supă de ceapă, așa cum o mâncau boierii

Dispariții, secrete nucleare, un cadavru și un pistol: cazul care a ajuns în atenția lui Trump și a Congresului

Metaforic vorbind, UE a devenit acel bunic bogat, dar senil, care se miră că nepoții nu-l mai întreabă ce să facă cu moștenirea, după ce i-au luat-o, la ... tribunal.

Taiwan: Ambiguitatea ca monedă de schimb

Taiwanul rămâne marele semn de întrebare, dar și marea monedă de schimb. „Ambiguitatea strategică” a Washingtonului continuă, însă cu o nuanță nouă. Trump nu schimbă discursul oficial, dar pare mult mai disponibil la o schimbare de abordare dacă „deal-ul” este suficient de bun.

Pentru Trump, Taiwanul nu este un „far al democrației”, ci o piesă pe tabla de șah a cipurilor și a balanței comerciale. Beijingul simte această disponibilitate tranzacțională și așteaptă momentul în care prețul oferit Americii va fi mai mare decât costul menținerii protecției asupra insulei.

Rusia, partenerul junior al lui Xi și speranța la un ,,G2-plus’’

Moscova a ajuns exact unde se temea mai tare: partenerul junior, „vagonul de dormit” atașat la locomotiva chineză. Prea slabă economic și prea izolată pentru a spera la un loc în G-2, Moscova se mulțumește cu firimiturile unui eventual „G2-plus”.

Putin a descoperit că „lumea multipolară” pe care o trâmbița s-a transformat, de fapt, într-o lume bipolară în care el nu e unul dintre poli. Rusia este acum benzinăria strategică a Chinei, o putere care are voie să stea la masa bogaților doar dacă aduce caviarul, votca și sticlele de vin - importat din Moldova și Georgia, firește - fără a face prea multă gălăgie când greii vorbesc despre afaceri serioase.

Concluzie: Masa bogaților și meniul celor de rând

Tragem linie și adunăm: pe tabla de șah a Pacificului, pionii au fost măturați, iar cei care merg în zig-zag – nu le spun pe nume ca să nu-i jignesc - de la Bruxelles încă mai caută instrucțiunile de utilizare ale jocului. Reality-show-ul „G2” ne-a arătat că lumea nu se mai conduce prin consens, ci prin contract.

În timp ce Donald Trump și Xi Jinping își dau mâna peste cadavrele diplomatice ale G-7 și ONU, Europa își exersează „autonomia strategică” scriind comunicate pe care nu le citește nimeni și punând etichete de „dușman” celor care îi plătesc facturile de securitate.

Asistăm la un „Prohod” al multilateralismului și la nașterea unei ordini bipolare crude, unde pragmatismul de mall se întâlnește cu cinismul milenar. Dacă nu ești în stare să fii al treilea jucător, măcar ai decența să nu te crezi arbitrul meciului. Rusia și-a acceptat deja rolul de vasal la curtea chineză, în timp ce restul lumii se înghesuie la ușa G-2, sperând la o firimitură de stabilitate.

Vestea proastă pentru europeni? În noua ordine mondială, dacă nu ești la masă, înseamnă că ești în meniu. Iar la dineul de gală din Pacific, Europa pare să fie felul principal, garnisit cu o doză generoasă de ignoranță și servit pe o tavă de argint, în sunet de prohod diplomatic. Rămâne de văzut cine va plăti nota la final. Un lucru e cert: nu va fi nici Trump, nici Xi.

Post-scriptum pentru București: Între frica de urs și „deal-ul” american

În tot acest balet al titanilor, România se află într-o postură pe cât de privilegiată geografic, pe atât de riscantă diplomatic. Pentru noi, acest G-2 nu este o simplă teorie de cancelarie, ci singura poliță de asigurare care ne mai ține în picioare.

În timp ce „nucleul dur” al Europei se joacă de-a suveranitatea și critică tranzacționalismul lui Trump, Bucureștiul știe un adevăr brutal: între o Rusie care își regăsește apetitul imperial și o Europă care își caută busola prin sertarele birocrației, ancora noastră de salvare rămâne brațul lung al Washingtonului. Contează și Berlinul – adică Rheinmetal – sau Parisul, dar mai puțin. Mult mai puțin.

Limbajul sferelor de influență și ,,păsărica’’ diplomatică

Întrebarea este: ce facem când „Marele Deal” dintre Trump și Xi va atinge coarda sensibilă a sferelor de influență? Dacă Washingtonul decide că prețul liniștii în Pacific trece printr-o reajustare a costurilor pe Flancul Estic, România trebuie să fie gata să ofere mai mult decât simple baze militare și (unele) achiziții militare.

Trebuie să învățăm rapid limbajul tranzacțional al noii ere, mai ales că la Washington, lumea bună se uită cu mare atenție cum împărțim noi banii între malurile Rinului. O ,,păsărică’’ din diplomația transatlantică dixit ... Să ne așteptăm oare la o ,,explozie’’ mediatică de tipul ,,afacerii Lockeed’’ din anii ‘70, dar în oglindă ... americană?

Post scriptum... diplomatic

Într-o lume în care „valorile” au fost înlocuite de „volume de profit”, diplomația românească nu trebuie să-și mai permită luxul de a poza în elevul silitor și tăcut din ultimele bănci ale Uniunii Europene.

Dacă acest iopotetic G-2 va deveni noul stăpân al lumii, Bucureștiul trebuie să se asigure că parteneriatul nostru strategic cu SUA nu e doar o bifă pe o listă de cumpărături a lui Trump, ci o piesă esențială pe care Washingtonul să nu vrea să o lase din mână. Altfel, riscăm ca la viitorul „Prohod” al sferelor de influență, să fim doar o notă de subsol pe o hartă desenată cu markerul la Mar-a-Lago sau la Beijing. Cam ca la Yalta... dar în sens invers.