Un deţinut chinez amplifică "scandalul pre-olimpic"

Un deţinut chinez amplifică "scandalul pre-olimpic"

Condiţiile de viaţă în închisorile chineze s-au înrăutăţit înaintea Jocurilor Olimpice, se arată într-o scrisoare trimisă preşedintelui Comitetului Internaţional Olimpic (CIO) de un disident chinez.

"Olimpiada se apropie cu paşi repezi, dar restricţiile pentru deţinuţii politici nu s-au diminuat. Dimpotrivă, ele s-au amplificat", scrie He Depu, disident care ispăşeşte o pedeapsă de opt ani. Scrisoarea a fost publicată de organizaţia "Human Rights in China", cu sediul la New York.

Printre abuzurile reclamate de He Depu se numără interdicţia de a primi vizite, de a efectua apeluri telefonice şi imposibilitatea de a obţine o reducere a pedepsei. Potrivit deţinutului, oficialii închisorii au decis sporirea sancţiunilor disciplinare şi închiderea sălilor de studiu înainte şi pe durata Jocurilor Olimpice.

În 2003, He Depu a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru "incitare la subversiune". Depu este recunoscut pentru acţiunile sale din anii '70, când era unul dintre cei mai cunoscuţi militanţi pentru democraţie în China.

Ne puteți urmări și pe Google News