Tony Blair sarbatoreste maine zece ani in functia de premier al Marii Britanii, un moment festiv care insa da semnalul unei plecari anuntate, dar dificile, in conditiile in care personalitatea sa este contestata de majoritatea populatiei, informeaza AFP.
Premierul britanic nu a dat pana acum amanunte exacte despre plecare, dar anul trecut a lasat sa se inteleaga faptul ca acest lucru va avea loc dupa 2 mai 2007 si ca succesorul sau va fi ministrul de finante, Gordon Brown.
De mai multe saptamani, Blair a inceput sa-si apere bilantul. El a insistat asupra prosperitatii economice, a reformelor din educatie si sanatate, asupra scaderii infractionalitatii.
Anii Blair au fost cei ai independentei Bancii Angliei (1997), ai introducerii salariului minim, ai regionalizarii (Scotia in 1998, Tara Galilor in 1999), ai acordurilor din Vinerea Sfanta, care au adus pacea in Irlanda de Nord (1998), dar si ai casatoriilor intre homosexuali, legalizate in 2005.
Exista insa si un revers al medaliei, concretizat intr-o sustinere electorala sub 30% pentru Partidului Laburist. Finantarea dubioasa a partidului si interogarea lui Blair de catre politie au afectat serios imaginea premierului. 57% dintre britanici cred ca el a stat prea mult la putere, 45% spun ca nu mai este „pe aceeasi lungime de unda” cu ei, iar 49% il vad ca un „manipulator”. Ei nu l-au iertat pentru razboiul din Irak, greseala pe care Blair nu si-a recunoscut-o niciodata.