Un cercetător german susține că a rezolvat una dintre cele mai mari enigme din istoria umanității

Un cercetător german susține că a rezolvat una dintre cele mai mari enigme din istoria umanității

Povestea Atlantidei, subiect care a fascinat omenirea de peste 20 de secole, pare că a fost descifrată de un doctor german.

Unul dintre misterele care au fascinat întotdeauna omenirea are în centru Atlantida, continentul dispărut. Pomenit prima dată de Platon, în scrierea sa, „Timaios și Critias”, a fost cunoscut și sub numele de Poseidonis și reprezenta o forță maritimă.

Poziționată dincolo de coloanele lui Hercule (strâmtoarea Gibraltar), Atlantida a fost locuită de oameni din toate cele patru rase, albă, roșie, galbenă și neagră. A dat naștere multor discuții, încă din Antichitate și mulți au încercat să dovedească existența ei.

Se spune, însă, că Platon a creat acest mit al Atlantidei, pentru a-și sprijin ideile politice din scrierile sale. Legenda spune că acest continent s-a scufundat În Oceanul Atlantic din cauză că zeii nu au mai acceptat corupția morală și decăderea spirituală a atlantienilor. La baza distrugerii ar fi stat un cutremur.

Inele uriașe ascunse sub mlaștini

Subiectul a fascinat în ultimii 2.000 de ani și multe persoane și-au făcut un scop în viață încercând să afle unde s-a scufundat Atlantida. Acum, n cercetător german folosește imagini din satelit pentru a căuta dovezi ale civilizațiilor pierdute în jurul Mediteranei. „În timp ce scanează o rezervație faunei sălbatice de pe coasta sudică a Spaniei, observă cu ajutorul Google Earth ceea ce crede că sunt inele uriașe ascunse sub mlaștinile nisipoase”, se spune în documentarul „Ce e pe Pământ”.

Omul de știință a observat structuri rectangulari mari în interiorul cercurilor, conform express.co.uk. Doctorul Kuhne a spus că una dintre forme avea 250 de metri, iar cealaltă era mult mai mare. „Este foarte interesat că cercetările au arătat existența a ceva sub această suprafață”, a spus Philip Reeder, doctor în geologie. Scanările realizate pe calculator nu au putut să ofere detalii despre ce reprezintă aceste sturcturi. Google Earth creează o imagine fantomă a acestui sit.  O serie de structuri circulare masive par a fi îngropate chiar în interiorul coastei spaniole.

Este o ficțiune filosofică

„Dacă structurile circulare sunt ascunse sub linia de coastă, atunci cine le-a construit? Pentru unii, primele indicii vin de la Platon?”, spune Reeder.

Doctorul Kuhne crede că Atlantida a fost o ficțiune filosofică având și elemente istorice. Aceste elemente istorice includ orașul Tartessos din epoca fierului și războiul popoarelor marine din epoca bronzului - despre care doctorul german crede că este ceea ce a fost descoperit în imaginile Google Earth.

Ne puteți urmări și pe Google News