Un britanic şi-a făcut o bicicletă exclusiv de lemn

Un britanic şi-a făcut o bicicletă exclusiv de lemn

Roţile, ghidonul si scaunul au fost făcute din ce a reciclat de la mama natură, nimic din fier sau plastic. E adevărat că Slinterbike, aşa cum a fost denumită bicicleta, nu are anvelope sau suspenesii, aşa că roţile combinate cu scaunul de lemn ar putea produce leziuni destul de serioase pe un drum mai accidentat.

Are 31 de kilograme, o singură viteză, iar deocamdată se circulă cu viteza melcului pentru că încă e dotată cu frâne. Esenţa lemnului variază, preferându-se o esenţă mai tare pentru rulmenţi. La ghidon s-a folosit o coadă de mătură.

Pedalând spre Cartea Recordurilor

Proiectul bicicletei a apărut în urma unui pariu pe 1 liră, pe care tâmplarul Michael Tompson l-a făcut cu prietenul său James Tully. Acesta i-a spus că va face o bicicleta care va merge exact ca una dintre cele pe care le văzuse la Turul Marii Britanii. "A durat mai mult decât am crezut iniţial pentru a ajunge la această etapă şi cred că sunt abia la jumătatea proiectului. Va fi gata abia atunci când se vor putea asambla în serie şi vom putea spune că am stabilit şi un record de viteză", spune glumind Thompson.

Din păcate, cei doi prieteni şi-au dat seama că, pentru a stabili un record, e o muncă ceva mai complexă şi mai au nevoie de vreo 7.500 de lire până să apuce să se gândească la Cartea Recordurilor.

<object height="349" width="560"><param name="movie" value="http://www.youtube.com/v/3onk49Qce3Y?fs=1&hl=en_US" /><param name="allowFullScreen" value="true" /><param name="allowscriptaccess" value="always" /><embed src="http://www.youtube.com/v/3onk49Qce3Y?fs=1&hl=en_US" type="application/x-shockwave-flash" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" height="349" width="560"></embed></object>

Ne puteți urmări și pe Google News