Sursa foto: Arhiva EVZ
Din cuprinsul articolului
Istoria Ungariei moderne pare desprinsă din paginile nostalgice ale lui Ferenc Molnár, unde onoarea se câștiga în bătălii purtate pe maidane prăfuite, sub jurăminte de loialitate absolută. Astăzi, simbolistica „băiatului din strada Pál” – cel care pornește de jos, înarmat doar cu ambiție și un sentiment acut al apartenenței – s-a mutat de la periferia spațiului politic budapestan direct în somptuoasa aulă a puterii.
În loc de prefață ...
Ascensiunea noului lider de la Budapesta pe „tronul” simbolic al lui Matei Corvin nu este doar o lecție de supraviețuire politică, ci și o încercare de a restaura aura unui regat care refuză să rămână doar o amintire muzeală. Între pragmatismul dur al străzii și retorica imperială de odinioară, Ungaria își caută astăzi locul într-o Europă care privește cu un amestec de uimire și reticență spre acest nou tip de mesianism politic. Nu este vorba despre o simplă nostalgie, ci despre povestea unui lider care a înțeles că, pentru a stăpâni viitorul, trebuie mai întâi să devină gardianul neînduplecat al trecutului.
După această introducere ușor romantică - cu accente literare și istorice, dar privite metaforic - voi încerca să realizez o scurtă radiografie a victoriei lui Magyar, prin prisma dificultăților pe care el și partidul său, Tisza, le vor întâmpina în viitorul imediat.
Magyar contra ,,puterea reziduală’’ a lui Orban
În câteva ore, de Paștele Ortodox, Ungaria a întors pagina și încearcă să-și reia locul pe orbita europeană și atlantică. Spun ,,încearcă’’ pentru că după 16 ani de ,,orbanizare’’ – iertați-mi barbarismul, inventat ad-hoc – va fi nevoie de timp, răbdare și instrumente de lucru care, în cele mai multe cazuri, trebiue profund redefinite. Procesul democratic trebuie reluat, realiniat, reformat.
,,Dez-orbanizarea’’ – îmi cer scuze din nou – sau disoluția așa-numitului ,,deep state’’, creat și consolidat de fostul premier, va cuprinde sistemul politic, judiciar, mediatic, financiar și cultural. Fiecare colț de țară a intrat treptat sub controlul politic și administrativ al FIDESZ. Dacă Tisza ar fi câștigat alegerile la o diferență mică, nu s-ar fi putut vorbi de o victorie a lui Magyar.
Cu un act constituțional scris pe dimensiunea politică a lui Orban, marile decizii ale viitorului guvern s-ar fi împotmolit în sistemul birocratic al vechiului executiv. Deci, trebuie schimbat și acest lucru este posibil acum. Ideea de bază a ,,democrației iliberale’’, promovată și materializată constant de Orban, era expresia controlului complet al instituțiilor care garantează puterea. Fără să exagerez prea mult, aș putea spune că încă mai are o ,,putere reziduală’’ importantă, fiind în opoziție.
Tisza lui Magyar, de la mișcare la partid
Tisza lui Magyar este mai mult o mișcare decât un partid politic. Elita, trimisă cu generozitate în legislativ, nu are prea multă experiență parlamentară și administrativă. Pentru o vreme, ,,puterea reziduală’’ a Fidesz, pomenită mai sus, își va spune cuvântul.
Chiar dacă multă ,,lume veche’’ va intra în malaxorul justiției – să nu uităm că și ea, prin grija puterii politice, aparține acestei lumi – multe poziții-cheie din aparatul de stat vor rămâne în picioare. Orizontul de timp pentru schimbări semnificative se întinde pe mai mult de durata unei legislaturi. Dacă Magyar își imaginează că va schimba rapid situația așteptând demisiile unora, se îmbată cu apă rece. Ar putea să aducă schimbări radicale în politica economică a guvernului, menite să reducă puterea baronilor – ce bine ar fi să vedem și pe la noi asemenea măsuri – legați de relațiile privilegiate cu fosta putere.
La Budapesta, un Parlament ... aristocratic
La nivel european, victoria lui Magyar înseamnă consolidarea curentului conservator din rândul popularilor, dar mai mult decât atât, este încă o înfrângere a stângii continentale. Noul Parlament de la Budapesta este un spațiu politic întins dinspre centru spre extrema dreaptă: Tisza, Fidesz și gruparea Mi Hazanak. Centrul-stânga va fi reprezentat doar de segmentul transpartinic catolic înregimentat în aceste grupări. Dacă am face abstracție de perioada comunistă a lui Janos Kadar – un comunism ,,de catifea’’, de fapt – stânga reformistă în Ungaria s-a oprit înainte de a începe, la scurta perioadă a lui Imre Nagy, martirul Revoluției din 1956.
Magyar nu prea stă alături de Weber și Tusk
Revenind la spectrul politic european, un lucru mi se pare clar: Magyar nu seamănă nici cu Manfred Weber nici cu Donald Tusk. Primul este un democrat-creștin convins, iar al doilea, un liberal pur-sânge. Noul primier al Ungariei este un conservator al cărui spirit european este umbrit de naționalismul afișat ani la rând, dar renegat acum, cel puțin declarativ. Probabil, în primii ani, se va angaja pe frontul izolării forțelor anti-sistem în context european, dar va înțege că dacă va renunța definitiv la naționalism, va avea de pierdut în viitor, pe plan intern. Se știe că nu a făcut un secret din susținerea politicii anti-migraționiste a lui Orban, criticându-l uneori pe fostul premier că ar fi fost prea generos.
Greu cu Rusia, tare greu...
,,Nu-l voi suna pe Putin, dar dacă sună el, îi voi răspunde’’, susținea Magyar după victorie. ,,Nu cred că se va întâmpla acest lucru, dar dacă totuși va telefona îi voi spune să pună capăt acestui război care nu are vreun sens, deși nu cred că va ține seama de sfatul meu. Până la urmă va fi constrâns să facă’’. Vorbe de bun simț, cel puțin ...
Ani la rând, Ungaria a fost poarta din spate – destinată oaspeților nefrecventabili ,dar privilegiați – rezervată Rusiei spre arhitectura europeană. În paralel, Moscova avea un veto mereu disponibil în chestiunea sancțiunilor, o blocare a ajutoarelor pentru Ucraina, un canal de acces la informații rezervate de la reuniunile UE. Crede cineva că Moscova va renunța cu ușurință la aceste facilități? Este drept, a suferit o lovitură devastatoare, dar ... anunțată. Strategia interferenței Kremlinului în Ungaria este complexă, iar canalele de acțiune la nivel mediu au rămas intacte. Budapesta este încă vulnerabilă, iar ,,curățenia’’ pe care o dorește Magyar va începe, probabil, la ,,vârf’’. Până la bază mai e mult.
Inerția unui sistem creat în 16 ani de putere aproape nemăsurată este greu de învins. Și apoi, mai sunt și altele în talgerul balanței: gazul, petrolul ... Cum spuneam mai sus, o legislatură e cam puțin...
O nouă cruciadă în Europa, cea a domnului Trump ...
Raportul Trump-Orban are în mod cert o dimensiune ideologică particulară, fiind în același timp, expresia unei interpretări împărtășite a fenomenului democratic contemporan. Dar nu numai atât. Ungaria lui Orban devenise în ultimii ani unul din vectorii administrației Trump în strategia de temporizare – vreau să fiu elegant - a procesului de integrare europeană, prin susținerea forțelor anti-sistem din UE. În campania electorală, Orban a fost susținut prin gesturi fără precedent din partea Washingtonului: intervențiile loco ale lui Marco Rubio și JD Vance. Sau intervenția lui Trump personal, prin telefon.
... dar un cal troian mai puțin
Politica Washingtonului de trasformare a Ungariei în ,,calul său troian’’ nu ar trebui să ne mire. Trump a înțeles demult, încă din primul mandat, că nu poate coopera cu acest tip de Europă, pe care a caracterizat-o în fel și chip, în intervenții și puțin voalat, în Strategia de securitate din decembrie 2025. Nici nu a trebuit să se chinuie prea mult. Inerția Comisiei, inițiative dictate de interese de grup, tendința accentuată de a impune ,,două viteze’’, poziția ,,neutră’’ față de conflictul din Golf nu sunt altceva decât elemente în demonstrația teoriei Casei Albe.
În loc de concluzie...
Péter Magyar a câștigat bătălia pentru „maidan”, dar războiul pentru cetate abia începe. Dincolo de entuziasmul victoriei și de simbolistica tronului lui Matei Corvin, noul lider de la Budapesta se trezește în fața unei moșteniri grele, o structură de putere care nu se va preda prin demisie ssau simpla semnare a unui decret.
Dacă „băiatul din strada Pál” va reuși să rămână fidel onoarei care l-a propulsat sau dacă va fi înghițit de pragmatismul cinic al unui sistem creat să reziste oricărei schimbări, rămâne de văzut. Cert este că Ungaria a ieșit din amorțeală. Provocarea lui Magyar nu este doar să demoleze vechiul regim, ci să demonstreze că poate construi o alternativă în care naționalismul nu mai este o armă de izolare, ci un scut de protecție. Sub reflectorul lui Trump și sub privirea atentă a Moscovei, noul premier trebuie să învețe rapid că, pe scena mare a istoriei, nu e suficient să ajungi pe tron; adevărata artă este să știi cum să nu devii, la rândul tău, prizonierul acestuia.
