Actualitate
UMILITĂ pentru că a vrut să doneze un RINICHI șefului ei. De ce a ajuns să regrete gestul tot restul vieții
- Eva David
- 28 martie 2015, 11:31
O angajată a vrut să-și ajute șeful bolnav donându-i acestuia un rinichi, însă a ajuns ulterior să regrete gestul. Compania pentru care lucra a concediat-o, din pricina problemelor de sănătate cu care femeia s-a confruntat după operație.
Deborah Stevens a aflat de problema de sănătate a șefului ei în anul 2010 și s-a oferit să îl ajute. Inițial, acesta a refuzat oferta angajatei sale, însă atunci când donatorul său inițial nu a fost acceptat de către spital, bărbatul a dat curs ofertei.
Rinichiul angajatei sale nu era compatibil, însă Stevens a fost de acord să doneze organul unui alt pacient. Ea s-a întors la job după o lună, însă cu mici probleme. Urmare a operației, nervii de la piciorul ei au fost afectați și, de asemenea, femeia s-a confruntat cu probleme digestive și mentale. La scurt timp, femeia a fost concediată, scria Reuters în anul 2012.
Deborah Stevens a depus plângere împotriva companiei pentru care lucra, Atlantic Automotive Group, susținând că angajatorul a discriminat-o din pricina dizabilităților sale.
De cealaltă parte, compania Atlantic Automotive Group a precizat că plângerea angajatei este neîntemeiată și a susținut, într-un comunicat, că este regretabil faptul că femeia s-a folosit pe propriul act de generozitate pentru a face această plângere.
Recomandările noastre