Ultimele zile din viaţa lui Michael Jackson povestite de sora sa, La Toya

Ultimele zile din viaţa lui Michael Jackson povestite de sora sa, La Toya

La Toya Jackson scrie despre moartea lui Michael Jackson în cartea „Starting Over” care va fi lansată săptămâna viitoare, la doi ani după moartea celebrului cântăreţ pop.

Sora lui Michael Jackson scrie în cartea sa că prima întrebarea care i-a venit în minte după ce a auzit că fratele ei a murit a fost: „Cine l-a omorât?”.  Între timp, doctorul Conrad Murray, cel care a fost acuzat de ucidere din culpă, pe motiv că i-ar fi administrat cântăreţului o doză letală de sedative, a declarat că este nevinovat şi aşteaptă începerea procesului în septembrie. La Toya mai povesteşte că, la scurt timp după moarte fratelui ei, l-a întrebat pe doctorul Conrad Murray ce s-a întâmplat, dar acesta i-a dat numai răspunsuri evazive şi scuze. Ea mai scrie în carte că Michael credea că va fi omorât din cauza proprietăţilor lui şi a veniturilor din muzică. Michael Jackson a murit pe 25 iunie 2009, cu doar câteva săptămâni înainte de începerea seriei de 50 de concerte programate la O2 Arena din Londra. La Toya mai mărturiseşte în cartea ei că a găsit în camera artistului notiţe ale lui în care spunea că „a fost de acord cu numai 10 spectacole”. Fratele lui Michael, Jermaine Jackson, pregăteşte şi el o carte despre moartea celebrului cântăreţ care va fi lansată în luna septembrie a acestui an.

Ne puteți urmări și pe Google News