Ultima lună cu inflaţie mai mică. Urmează explozia

Ultima lună cu inflaţie mai mică. Urmează explozia

Inflaţia anuală în iunie a scăzut puţin de la 4,42% la 4,38%, însă rata pe iunie a fost mai mare decât cea de pe luna mai.

Aceasta este ultima lună de inflaţie redusă, în condiţiile în care, pentru luna iulie, este aşteptată o explozie a ratei inflaţiei, în urma majorării taxei pe valoarea adăugată de la 19% la 24%.

Totodată, comparativ cu luna mai, preţurile au crescut cu 0,16% în luna iunie, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Mâncarea s-a ieftinit cu 0,06%, mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 0,16%, iar tarifele serviciilor au urcat uşor cu 0,57%. Luna trecută, ouăle s-au ieftinit cu aproape 8%, iar citricele şi fructele meridionale s-au scumpit cu 3,21%.

Prognoze de inflaţie de circa 8%, anul acesta

Preţurile cărţilor, ziarelor şi revistelor s-au majorat cu 1%, iar al autoturismelor şi pieselor de schimb cu 0,9%. La categoria servicii, scumpirile notabile sunt la transportul aerian, cu 1,58%, la telefon, cu 1,58%. FMI a modificat prognoza de inflaţie pentru 2010 în creştere de la 3,5% la 7,9%.

În opinia guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, indicele preţurilor de consum va ajunge, la finele acestui an, la 8%. Ţinta de inflaţie pe care şi-a propus-o conducerea BNR pentru 2010 şi care va fi ratată este de 3,5% plus/minus un punct procentual.

Ne puteți urmări și pe Google News