UE cere o „listă neagră” mondială a companiilor aeriene periculoase
- Adam Popescu
- 1 iulie 2009, 00:00
Comisia UE a propus ieri „constituirea unei liste negre mondiale” a companiilor aeriene periculoase, imediat după prăbuşirea unui avion aparţinând companiei Yemenia.
Aeronava Airbus A310, cu 153 de oameni la bord, s-a prăbuşit în Oceanul Indian, în apropiere de Insulele Comore, iar echipele de salvare au precizat că un copil de 5 ani este, cel mai probabil, singurul supravieţuitor al catastrofei. Nereguli la Yemenia Bruxelles-ul are deja o listă neagră a companiilor aeriene care fac obiectul unei interdicţii de zbor în UE, din motive de siguranţă. Comisarul european pentru transporturi, Antonio Tajani, a anunţat ieri, potrivit AFP, că va propune alcătuirea unei liste la nivel global.
Iniţiativa UE a fost impulsionată de informaţiile privind neregulile prezentate de aeronava Yemenia. Secretarul francez pentru transporturi a anunţat ieri că avionul care s-a prăbuşit fusese „exclus de pe teritoriul naţional” pentru „nereguli”, în urmă cu câţiva ani. Oficialii din Yemen au replicat că aeronava a fost inspectată în luna mai, sub supravegherea experţilor Airbus.
O cauză a prăbuşirii nu a fost comunicată. Compania aeriană a evocat condiţiile meteo nefavorabile, dar institutul meteorologic naţional din Franţa a precizat că în zona în care s-a prăbuşit avionul nu au fost înregistrate furtuni.
66 de francezi la bord
Avionul decolase din Sanaa, Yemen, cu destinaţia Djibouti, apoi Moroni, în Insulele Comore, unde urma să sosească la ora 1.00 (2.00 ora României). La bord se aflau 66 de cetăţeni francezi, mulţi dintre ei sosiţi în Yemen de la Paris şi Marsilia. Autorităţile yemenite au anunţat că avionul a plonjat în apele oceanului la primele ore ale dimineţii, cu câteva minute înainte de aterizare.
Ulterior, echipele de salvare au anunţat că au găsit un copil de 5 ani în viaţă. Cel puţin cinci cadavre au fost scoase din apă.