„Este clar că euromaidanezii care i-au ars de vii pe 48 de civili nu sunt oameni. Cum se simt părinţii, rudele şi prietenii celor care au fost arşi la ordinul autorităţilor de la Kiev, sprijinite direct de SUA?”.

Urma rusească

Vocea Rusiei mai precizează că acum, CNN, BBC şi „toată presa ucraineana plătită (oficial!) de USAID” pot să le spună orice despre „provocatorii lui Putin", despre „înscenare rusească". „Rudele celor arşi nu numai că ştiu adevărul, dar au văzut sute, mii de postări pe reţelele de socializare ale celor care s-au bucurat de moartea celor 48. Glume, glumiţe, postere, chiote de bucurie, felicitări reciproce. Toate acestea venite de la oameni reali, cu nume, prenume şi adrese. Autorităţile de la Kiev tot caută „urma rusească” deşi chiar şi ambasadorul american Payett a recunoscut „că nu există dovezi ale implicării ruseşti”. Presa din România repetă la infinit minciuna despre „ruşii şi transnistrenii” arşi la Odessa, de parcă arderea de vii a ruşilor şi transnistrenilor ar fi o chestiune normală şi de bun simţ. Chiar şi după datele ”autorităţilor” ucrainene care mint cum respiră, toţi morţii identificaţi sunt locuitori ai oraşului. Cel mai probabil numărul morţilor este triplu faţă de cel oficial, iar junta de la Kiev îşi acoperă acum urmele masacrului”.

Râuri de sânge

„Rudele şi prietenii celor morţi ştiu despre declaraţia guvernatorului de la Odessa, Nemirski, care a scris că ceea ce au făcut „patrioţii Odessei" a fost „perfect legitim", mai precizează Vocea Rusiei.  

„Acum, pentru cei din Sud-Estul Ucrainei a devenit clar că euromaidanezii nu-i consideră oameni. Îi consideră gândaci care trebuie arşi sau reduşi la tăcere. Care va fi reacţia? Reacţia firească va fi întoarcerea în oglindă a aceleiaşi atitudini. Nu-i vor mai considera oameni nici ei, cu toate consecinţele de rigoare.
Mai poate fi oprit războiul civil? Nici o şansă. Poate Ucraina să mai existe ca stat unitar? Niciodată. Este doar începutul. Violenţa naşte violenţă. Dezumanizarea naşte dezumanizare. Vor curge râuri de sânge.

Ziarul german Bild am Sonntag a descoperit că „zeci” de agenţi CIA lucrează la Kiev, coordonând acţiunile punitive ale juntei pro-americane. Revista germană Compact-Magazin a titrat astăzi: „NATO poartă responsabilitate pentru uciderea în masă de la Odesa. Timoşenko este o ucigaşă în serie.” Tind să dau dreptate presei germane şi să prezic că toate aceste acţiuni vor avea consecinţe foarte serioase. Notă: Toate informaţiile prezentate în articol aparţin autorului. Agenţia de ştiri Rossiya Segodnya nu răspunde pentru ele”.