Ucraina, ajutorul secret al Bulgariei: cum a salvat Sofia Kievul (fără să ştie Rusia)

Ucraina, ajutorul secret al Bulgariei: cum a salvat Sofia Kievul (fără să ştie Rusia) Volodimir Zelenski. Sursa foto: administratia-prezidentiala

Deși Bulgaria și Ungaria sunt singurele țări NATO și UE care refuză oficial să trimită ajutor militar Ucrainei, Sofia a devenit unul dintre cei mai mari furnizori de arme pentru țara devastată de ocupația rusă.

Potrivit estimărilor experților, de la începutul războiului şi până în octombrie anul trecut, Bulgaria a furnizat - prin intermediari -  arme și muniție Ucrainei în valoare de cel puţin un miliard de euro.

Litigii interne

Intervenția Sofiei a fost decisivă în primăvara anului trecut, când armata de la Kiev rămăsese fără muniţie şi combustibil: a trimis provizii și a salvat Ucraina, păstrând însă secretul operațiunii pentru a nu irita frontul politic pro-Moscova. În realitate, Bulgaria este dominată de o mare instabilitate politică. După două încercări eșuate, marţi, președintele bulgar Rumen Radev a încredinţat Partidului Socialist (BSP) un nou mandat de formare a guvernului. Este a treia și ultima încercare după alegerile anticipate din 2 octombrie, acesta fiind un mandat pe care, conform Constituției, șeful statului îl acordă la alegerea sa unei forțe politice.

În ultimele luni, încercările de a forma un guvern, atât ale partidului conservator Gerb, câștigătorul alegerilor, cât și cele ale partidului liberal Continuăm Schimbarea (PP), a doua forță politică a țării, au eșuat. Dacă va eşua și a treia încercare, vor avea loc noi alegeri anticipate. În actualul parlament există trei forţe care se opun livrărilor de arme către Ucraina: Partidul Socialist Bulgar (BSP), partidul deschis pro-rus Vazrazhdane și, într-o măsură mai mică, partidul Ascensiunea bulgară al fostului prim-ministru interimar Stefan Ianev. Acesta din urmă a acceptat recent să trimită arme sovietice vechi, cu condiția ca țara să primească în schimb arme moderne NATO. Cu toate acestea, pentru politicieni, problema este deosebit de alunecoasă: sondajele arată că aproape 30% dintre bulgari susțin pe faţă Rusia în conflict și jumătate dintre ei au puternice sentimente pro-ruse. În plus, aproximativ 70% din populație consideră că trimiterea de arme reprezintă o intrare directă a Bulgariei în conflict.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cu NATO și UE

Prin urmare, faptul că în timpul invaziei Sofia a avut grijă să sublinieze că nu înarmează Ucraina, este firesc. Însă o investigație a ziarului german Welt dezvăluie că aceasta nu este nimic altceva decât o cortină de fum şi prin interviuri exclusive cu ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba, cu fostul premier bulgar Kiril Petkov și ministrul său de finanțe, Assen Vassilev, publicaţia Welt a reconstituit planul prin care, cu ajutorul intermediarilor Bulgaria a trimis Kievului provizii mari de arme, muniție și combustibil, într-un moment critic al luptei de anul trecut. Un plan în care rolul lui Kiril Petkov, premierul bulgar din momentul izbucnirii războiului şi cel al partidul său anticorupție, a fost fundamental. De când Rusia a invadat Ucraina, Petkov a adoptat o poziție neobișnuită și marcată în favoarea UE și NATO: în ciuda faptului că Bulgaria a fost dintotdeauna o țară prietenoasă cu Rusia, fostul premier l-a demis pe ministrul apărării pentru că a refuzat să numească invazia rusă ''război'' şi a folosit versiunea Kremlinului (operațiune militară specială), potrivit ilmessaggero.it.

Cu toate acestea, în public, el a dezmințit în mod constant orice speculație potrivit căreia Bulgaria, în ciuda stocurilor considerabile de arme din epoca sovietică, ar înarma Ucraina. Din acest motiv, Sofia a fost asociată cu Ungaria lui Viktor Orbán, mult prea angajată politic faţă de Moscova pentru a sprijini Kievul. Numai că Petkov și Vassilev, acum membrii ai opoziției care caută o cale de întoarcere la putere la viitoarele alegeri, au rupt tăcerea, dezvăluind adevărata amploare a rolului Bulgariei în primăvara anului trecut. Cei doi au dezvăluit că livrările către Ucraina au fost trimise prin intermediul unor companii intermediare din Bulgaria și din străinătate care au deschis rute aeriene și terestre prin România, Ungaria și Polonia. ''Estimăm că aproximativ o treime din muniția necesară armatei ucrainene în prima fază a războiului a venit din Bulgaria'', a declarat Petkov pentru Welt.

(Traducerea Rador)