Decizie CONTROVERSATĂ! UCIGAȘUL lui Marian Cozma a fost ELIBERAT pentru BUNĂ PURTARE

Decizie CONTROVERSATĂ! UCIGAȘUL lui Marian Cozma a fost ELIBERAT pentru BUNĂ PURTARE

Lovitură pentru familia Cozma! Ucigașul lui Marian Cozma a fost eliberat în secret, cu patru ani înainte de termen!

Pentru a celebra evenimentul, Sztojka Ivan a dat petrecere joia trecută, pe 19 iulie, după ce a părăsit, în secret, pușcăria de la Szombathely, informează Libertatea.ro

Sztojka, fusese condamnat pentru uciderea lui Marian Cozma, dar ar fi fost eliberat cu patru ani mai devreme, autoritățile motivându-și decizia prin faptul că deținutul a avut o ”bună purtare” în perioada detenției.

„Vă rog să nu menționați numele meu, mă tem să nu am probleme. Sztojka a fost eliberat joia trecută, dar publicul larg nu a știut, totul a fost ținut secret. Imediat după eliberare, familia a dat petrecere. Și-a luat și un BMW nou. S-a dus la Budapesta, la Siófok, se simte bine”, a spus martorul, citat de borsonline.hu.

S-a spus că Sándor Raffael, care a primit, finalmente, 18 ani de închisoare, i-a aplicat lovitura mortală lui Marian Cozma, însă Sztojka a avut un rol important în acel eveniment nenorocit, fiind cel care ar fi declanșat scandalul.

Sztokja a trecut pe la pușcăriile din Sopronkőhida, Baracska și Szombathely. „A muncit în inchisoare și a studiat, obținând o diplomă în psihologie. despre psihicul uman”, susțin avocații maghiarului.

Marian Cozma, care juca atunci la Veszprem, a fost ucis în localul Patriota, din Veszprem, pe 8 februarie 2009, după o altercație cu o bandă de rromi.

Barul „Patriota” se afla în subsolul unei clădiri care adăpostește Irish Pub-ul Skorpio.

Raffael Sandor şi Nemeth Gyozo au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă în primă instanţă, în iunie 2011, iar Sztojka Ivan a primit 20 de ani de închisoare. Au făcut apel, iar pedepsele cu închisoare pe viaţă au fost reduse la 18 ani, iar cea de 20 a fost redusă la opt. Curtea Supremă de Justiţie din Ungaria a majorat, în octombrie 2012, pedeapsa lui Ivan Sztojka, de la opt la 13 ani de închisoare. Ulterior, pedeapsa a fost redusă la 9 ani. Din care a făcut cinci!

Alți complici, Csaba Bihari (4 ani de închisoare), Gergely Péterné (3 ani de închisoare) și Antalik László (2 ani și 8 luni închisoare), sunt deja liberi. Ulterior, instanța a emis noi decizii, ajungându-se de la 16 milioane de dolari și, în final, la 650.000 de dolari. Familia nu a primit nici un șfanț.

„Dacă aș fi cinci minute singur cu criminalii, le-aș lua capul! Sunt român, nu mi-e rușine, vorbesc sincer! Era o banală bătaie, cădea dintr-un pumn, se lovea de bordură, dar s-a folosit arma albă! Asta nu e bărbăție! Le-aș face același lucru. Rămân la ideea că a fost un atac comandat. Din toată discoteca, au sărit numai pe el! A doua: dacă erau din Veszprem, nu se întâmpla așa, au venit de la 30 km. Vii de la 30 km să sari pe el. Atunci ce e? Am văzut toate filmările, așa am văzut. Cum să fi fost evitată tragedia? Ne întoarcem: a născut soția extremei Gergo Ivancsik, au fost toți jucătorii la petrecere, criminalii s-au dus la acel local, au atacat ca hienele! Poate dacă avea briceag, să se apere, scăpa. Dar așa? Vilovski și Sesum au încercat să-l protejeze. Dar degeaba! Băiatul meu era mort, iar ei dădeau cu picioarele în el. Asta e marea durere, nu știu de ce a fost ucis. Mi se rupe inima când o iau pe aleile spre locul lui de cimitir. Nu aș vrea ca nimeni să fie în locul meu. Durerea e mai mare ca acum nouă ani”, sunt cuvintele lui Petre Cozma, tatăl lui Marian Cozma.

 

Ne puteți urmări și pe Google News