Magdalena îl cunoscuse pe Victor într-o seară în drum spre casă. Abia ieșise pe poarta liceului când a simțit că e urmărită. Nu-i era teamă, ba chiar îi făcea plăcere acel fior pe care i-l dădea individul misterios care pășea discret pe urmele ei. La prima intersecție Magdalena s-a oprit brusc și a privit în spate.

- Cine ești tu?

- Victor, i-a răspuns calm tânărul care părea surprins de curajul ei.

- Și ce vrei ?

- Să te conduc până acasă. Străzile sunt periculoase când vine întunericul. I-a acceptat oferta fără să stea pe gânduri.

Părea un băiat de treabă, ce rău putea să îi facă? Pe drum nu și-au spus nimic. Magdalena îl studia cu coada ochiului, amuzânduse de felul ciudat în care Victor își bălăngănea mâinile pe lângă trup.

- Poți să le îndeși în buzunare. Eu așa fac când nu știu unde să mi le pun., i-a spus fata, spulberând tăcerea care căzuse între ei.

- Poftim? Nu înțeleg.

- Spuneam că îți poți băga mâinile în buzunare. Par să te încurce.

Cu o îndrăzneală de care nu l-ai fi bănuit, Victor a prins-o de mijloc și a sărutat-o, lăsându-și mâinile să-și facă drum în jurul taliei ei. Etapa ezitărilor, a stângăciilor și a romantismului se încheiase cu acest sărut.

După care lucrurile au mers de la sine spre marea prăpastie a rutinei și a plictiselii. Magdalena nu și-a mai terminat liceul.

După prima noapte petrecută cu Victor a rămas însărcinată, iar părinții i-au deschis larg ușa și au azvârlit-o în lume. Victor avea 25 de ani și locuia într-o casă modestă din mahala. Nu era țigan, dar trăise printre ei de când se născuse.

Părinții îi muriseră și de atunci se îngrijea singur de viața lui, făcând taximetrie. Așa o cunoscuse și pe Magdalena.

- Mi-e frică, Victore. Dacă nu ne vom descurca?

- Nu fi prostuță. Copiii cresc singuri, nu avem mare lucru de făcut.

Anii au trecut aducând cu ei șase copii în viața familiei, dacă nu mai socotim multiplele avorturi pe care Magdalena și le provocase, folosind tot felul de leacuri băbești.

Chiar și așa, tot adusese pe lume șase suflete chinuite. În casa lor mirosea mereu a scutece stătute și a copii mici plângând de foame și sărăcie. Magdalena nu se îngrijea deloc de soarta lor, iar dacă n-ar fi avut Dumnezeu drăguțul atâta milă de ei, demult s-ar fi prăpădit.

Victor se transformase într-o brută lipsită de sentimente. Singura lui preocupare era săși despice nevasta în două în fiecare noapte, după ce-și termina tura, fără să-i pese de nimic altceva. De protecție nici nu voia să audă, prezervativele erau doar pentru pămpălăi.

- Măcar bani de pastile să-mi dai, dacă nu mai vrei alți copii pe cap, se văita femeia.

- Nu bagi în tine otrăvuri, ce vrei să mori să mă lași cu toți plozii pe cap ?

- Ce știi tu despre pastilele astea?

- Uite că știu. Să nu mai comentezi când îți spun ceva. Eu aduc banii, eu comand.

Femeia a început să plângă. Își ura viața și clipa în care luase decizia să renunțe la tot pentru un bărbat care o trata ca pe o sclavă.

Era însă prea târziu pentru regrete. Trecuseră 17 ani de când se mutase la periferia orașului, într-o casă gri și sărăcăcioasă, care abia se mai proptea în pâmântul ce amenința să o înghită.

Cei șase copii îi mâncaseră întreaga tinerețe și chiar dacă nu se ocupase de ei, parcă n-o lăsa sufletul să plece în lume și să-i uite.

Cel mai mare dintre ei avea deja 17 ani și era nădejnea și stâlpul ei de încredere. Următorii la rând erau trecuți de 12 ani, iar cel mai mic dintre frați abia învățase să meargă și să rostească primele cuvinte.

Cum reușeau cu toții să trăiască din câștigurile de taximetrist ale lui Victor, e greu de înțeles.

Dar erau învățați cu sărăcia încă din stadiul de embrion, așa că nu tânjeau după lucruri pe care nu le avuseseră niciodată. Magdalena se apropia de 40 de ani și se ruga în fiecare zi la Dumnezeu să-i ia odată blestemul de a face copii. Dar rugile nu i-au fost ascultate, iar pe Dumnezeu nu-l poate lua nimeni la rost.

Într-o seară, după ce Victor a mâncat și s-a așezat în pat cum îi era obiceiul, femeia a încercat să-l avertizeze.

- Abține-te și tu câteva zile că iar am visat urât. Copii ne mai trebuie ?

Dar cine s-o asculte? Bărbatul i-a dat hainele jos cu silă, și-a făcut treaba și a adormit buștean, horcâind ca un animal.

Când a primit vestea că Magdalena era iar însărcinată, a simțit nevoia să o omoare. Femeia asta îi stricase tot cheful de viață.

- Nu știu cum faci, dar trebuie să scapi de el. Dacă mai faci vreunul, vă arunc pe toți în stradă.

Magdalena se temea să mai recurgă la leacuri băbești și spera să îl convingă pe Victor că un suflet în plus nici nu ajuta, nici nu strica. - Să nu care cumva să mă păcălești. N-am glumit când ți-am spus că vă dau afară.

- Am încercat de toate, dar încă trăiește, l-a mințit femeia.

- Atunci nu avem altă soluție decât să așteptăm să se nască și să-i facem felul. Vezi să nu spui cuiva că ești gravidă, că muriți amândoi.

- Ce-ai de gând să faci ?

- După ce-l naști ori îi dăm foc, ori îl facem bucăți și-l aruncăm la pești.

Cei doi au plănuit în detaliu momentul în care Magdalena avea să nască. Corpul ei era atât de deformat de la multiplele nașteri, încât nimeni nu bănuia că în pântecele ei trăiește un pui de om.

Într-o dimineață, femeia a simțit contracțiile bine cunoscute. Și-a trezit bărbatul și au intrat amândoi în baie, încuind ușa.

Cei șase copii dormeau. Magdalena își controla cu greutate durerile. Trecuseră deja trei ore, dar pruncul nu se arăta.

Victor a început să-i apese burta pentru a provoca nașterea. Un sunet ascuțit pe care femeia nu l-a putut opri, i-a alertat pe cei din casă, care s-au repezit să deschidă ușa băii.

- Mami, ești bine?

- Treceți în camera voastră! Le-a strigat Victor.

- Pornește mașina de spălat ca să facă zgomot, a propus Magdalena.

Peste alte două ore bebelușul a fost adus pe lume. Era o fetiță de nota zece, care habar navea că la poarta vieții o aștepta un călău. Victor a prins-o cu ură, strângându-i gura ca să-i oprească plânsetul.

- Taie mai repede cordonul, se agita Magdalena.

- Nu am cu ce. Am uitat foarfeca în dormitor. Mă duc după ea.

Viorel a ieșit din baie, lăsând ușa întredeschisă. Prin crăpătură se putea vedea cum Magdalena zăcea într-o baltă de sânge, ținând ceva în brațe.

Cei șase copii urmăreau cu teamă scena. Preocupat să găsească foarfeca, Victor nici nu a băgat de seamă că era supravegheat.

Bebelușul a fost despărțit de mamă și băgat cu forța într-o găleată cu apă, pregătită să-l înece. Obișnuit cu mediul lichid din burta mamei care-l protejase până atunci, micuța nu s-a zbătut. A murit în liniște, fără să înțeleagă nimic din gestul tatălui ei. Bărbatul a răsuflat ușurat. A vârât bebelușul într-un sac de gunoi și a dat să plece.

- Cred că mai e unul! L-a speriat Magdalena.

- Nu pot să cred așa ceva.

Cel de-al doilea copil, tot fetiță, și-a făcut apariția după alte câteva ore. A avut aceeași soartă ca și sora ei.

Cu mâinile tremurând și ud de sudoare, Victor a ieșit cu sacul plin de bebeluși, ascunzându-i într-un frigider pe care-l aveau într-o magazie din curte. După care s-a întors în baie să curețe urmele crimei. Placenta a fost aruncată în găleata ucigașă, urmând să fie îngropată undeva.

- Ridică-te odată! Nu pot să spăl pe jos. Magdalena își pierduse cunoștința. O pată mare de sânge îi contura corpul complet dezbrăcat .

- Ai murit ? a întrebat-o lovind-o cu piciorul. Victor a deschis ușa și a târât-o până în mijlocul sufrageriei. Cei șase copii care asistaseră la scenă, plângeau.

- Dacă nu vă țineți gura, ajungeți toți la casa de copii și eu la pușcărie.

- Tati, sună la 112, poate nu e moartă. Bărbatul a început să-i facă respirație gură la gură, dar Magdalena zăcea inertă. Ambulanța a fost chemată doar ca să constate decesul. Victor a fost acuzat de uciderea ei, pentru că nu alertase medicii în timp util.

- De ce ai lăsat-o să moară?

- Mi-a omorât copilașii! Urla Victor. Eram în stare de șoc când i-am găsit înecați în găleată.

Procurorul desemnat să conducă ancheta a cerut arestarea preventivă a bărbatului, dar judecătorii au considerat că nu reprezintă un pericol și l-au lăsat în libertate. Copiii familiei au declarat că dormeau și nu știau nimic din ceea ce făcuse mama lor. Nici măcar nu le spusese că era însărcinată.

Victor juca rolul tatălui îndurerat, deplângând soarta bebelușilor uciși de mama criminală.

Doi ani au trecut așezând bezna peste ancheta penală. Specialiștii susțineau că ar fi fost aproape imposibil pentru o femeie care tocmai născuse să facă un asemenea gest de o cruzime nemaiîntâlnită. Trebuia să fi avut un complice.

Victor și-a văzut de viață, ba chiar s-a recăsătorit., uitând complet cele întâmplate. De copii nici că-i mai păsa. Adevărul fusese îngropat odată cu cele două fetițe.

Până într-o zi când copiii cei mari au hotărât că venise vremea să vorbească și să-și amintească. Sentimentul de vinovăție fusese mai puternic decât nevoia de a-și proteja un tată care îi abandonase.

Victor a fost trimis în judecată pentru trei fapte de omor, dar și pentru că încercase să-și influențeze copiii să-i ascundă monstruoasa crimă.