Turnul Bisericii Negre, deschis publicului

Turnul Bisericii Negre, deschis publicului

BRAŞOV. Turnul cu clopot al Bisericii Negre va putea fi vizitat, vineri, pentru prima dată în ultimii 150 de ani, iar intrarea va fi liberă între orele 9.00 şi 17.00.

Evenimentul are loc cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la sfinţirea clopotului bisericii, considerat cel mai mare clopot mobil din România.

De la 12.30, Biserica Neagră va găzdui un concert cu muzică de orgă, corală şi canţonete, dar şi o serie de proiecţii despre turnarea clopotelor şi un scurt istoric al lăcaşului.

Ne puteți urmări și pe Google News