Turiştii, tot mai interesaţi de România

Turiştii, tot mai interesaţi de România

În primele luni din 2011, România a fost vizitată de 1,12 milioane de turişti, în creştere cu 13,2% faţă de numărul din primul trimestru al anului trecut. Turiştii au petrecut, în medie, două nopţi, în cadrul unităţilor de cazare.

Turiştii români au reprezentat 78,1% din numărul total de sosiri, diferenţa reprezentand-o, fireşte, turiştii din străinatate - 21,9%, relevă datele centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS). Ponderile sunt apropiate de cele din trimestrul I 2010. Trei sferturi dintre turiştii sosiţi au preferat hotelurile, restul fiind cazaţi în moteluri, hanuri şi pensiuni.

Înnoptările (numărul de nopţi de cazare) înregistrate în primele 3 luni din acest an în unităţile de cazare au însumat 2,29 milioane, în creştere cu 12,0% faţă de cele din trimestrul I 2010. Din total, înnoptările turiştilor români au reprezentat 77,9%.

Cei mai mulţi turişti străini sunt europeni

Majoritatea vizitatorilor străini provine din ţări situate în Europa (95,4%). Din statele Uniunii Europene s-au înregistrat 59,8% din totalul sosirilor vizitatorilor străini în România. Dintre statele Uniunii Europene cele mai multe sosiri s-au înregistrat din Ungaria (37,6%), Bulgaria (21,0%), Italia (8,5%), Germania (7,6%) şi Austria (3,9%).

Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost, în primul trimestru din 2011, de 2,34 milioane, în scădere cu 3,8%, comparativ cu trimestrul I din 2010. Autoturismele au fost cele mai utilizate de vizitatorii români pentru plecările în străinătate, reprezentând 71,7% din numărul total de plecări.

Ne puteți urmări și pe Google News