Turiştii străini îşi tratează dinţii în România

Turiştii străini îşi tratează dinţii în România

TENDINŢE. Turismul dentar este foarte la modă în ţările est-europene, arată un studiu realizat la nivel global de revahealth.com.

Cetăţeni din vestul Europei sau din Statele Unite aleg ţări precum România, Polonia, Ungaria pentru tratamente stomatologice, deoarece pot face economii de până la 4.800 de euro. „În România, de exemplu, sunt preţuri de două sau chiar de trei ori mai mici, faţă de regiunea vest-europeană, tratamentele fiind la aceleaşi standarde de calitate cu cele din clinicile din Statele Unite sau Europa de Vest“, declară medicul Oana Taban, manager în cadrul Dent Estet. Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc estimează că numărul de turişti care vor solicita servicii stomatologice va creşte cu 30% anul acesta, comparativ cu anul trecut. În Europa, costurile unui tratament dentar sunt cu 30%-70% mai mici, în comparaţie cu alte continente.

Ne puteți urmări și pe Google News