Editura Evenimentul si Capital

TURCIA. Violențe la Ankara, soldate cu răniți și arestați | FOTO

turcia_37
Autor: | | 1 Comentarii | 232 Vizualizari

Incidente violente au avut loc, azi, la Ankara, între poliţie şi circa 2.000 de persoane care manifestau în faţa Parlamentului, cerând eliberarea ofiţerilor condamnaţi pentru că ar fi conspirat împotriva regimului islamo-conservator al premierului Recep Tayyip Erdogan.

###Forţele de ordine, foarte numeroase, au intervenit la mijlocul zilei cu grenade lacrimogene şi tunuri cu apă pentru a-i dispersa pe protestatarii care se apropiau de clădirea Parlamentului, scrie AFP, citată de Agerpres. „Suntem aici pentru a cere eliberarea tuturor patrioţilor”, a declarat o manifestantă. „Turcia este sub jugul represiunii premierului Recep Tayyip Erdogan. Acum este o problemă de viaţă şi de moarte”, a adăugat ea. „NU complot” sau „Tayyip, hoţul”, au scandat manifestanţii adunaţi la apelul mai multor partide şi asociaţii politice. Confruntările dintre poliţie şi contestatari au făcut cel puţin doi răniţi, potrivit AFP. Poliţia a anunţat că 12 manifestanţi au fost arestați. Sute de ofiţeri activi sau în rezervă, între care şeful Statului Major al armatei turce, au fost condamnaţi, în 2012 şi 2013, la pedepse grele de închisoare, ei fiind găsiţi vinovaţi, la capătul unui proces răsunător, de complot împotriva regimului islamo-conservator, la putere din 2002. Implicat din decembrie într-un scandal de corupţie fără precedent, Erdogan a anunţat recent, spre surprinderea tuturor, că este favorabil unui nou proces pentru aceşti militari. Un proiect de lege, ce prevede desfiinţarea tribunalelor speciale care i-au judecat pe ofiţeri şi transferarea competenţelor acestora instanţelor de drept comun, a fost depus săptămâna trecută în parlament. Statul Major al armatei turce solicitase anterior revizuirea a două procese în cauză, argumentând că probele utilizate au fost „fabricate”. De la începutul anchetei judiciare ce vizează zeci de apropiaţi ai săi, premierul Erdogan a angajat o epurare fără precedent în rândul poliţiei şi justiţiei ţării, pe care le acuză de a fi în centrul unui „complot” ce urmăreşte destabilizarea regimului său, înaintea alegerilor municipale din martie şi a prezidenţialelor din august 2014.

Scandalul care zguduie PSD din temelii! Oprisan a declansat ATACUL in prag de alegeri! Se cere DEMISIA

Pagina 1 din 1





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Internaţional

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI