Turcescu, o carte fără patimi electorale

Turcescu, o carte fără patimi electorale

"Bucureştiul-chinurile şi facerea", este descris ca fiind un volum "curajos".

"Există două constante la alegerile din România, de la Pache Protopopescu şi până în zilele noastre. Lucruri pe care le vedeam atât când era votul cenzitar, când Bucureştiul avea 200.000 de locuitori, cât şi acum când are două milioane. Prima este bătaia între alegători. Şi atunci, şi acum bătaia avea loc la periferia oraşelor. Cea de-a doua constantă este atacul, de multe ori nejustificat, al presei la adresa candidaţilor. Şi Pache Protopopescu şi Dem I. Dobrescu, cărora le datorăm transformarea Bucureştiului dintr-un oraş insalubru într-o capitală mult mai modernă, au fost acuzaţi de corupţie.

În cazul lor, singurul remediu l-a constituit timpul. Probabil că pentru primarii de după 1990, fie că vorbim de Ciorbea, Băsescu, dar mai ales de Videanu, va trebui să mai treacă mult timp pentru a admite fără patimă electorală că unii au avut viziune şi că, în ciuda a ceea ce s-a scris în presa vremii, în parte au reuşit", descrie jurnalistul Robert Turcescu "Bucureştiul - chinurile şi facerea", cartea pe care a a lansat-o sâmbătă la librăria Bastilia, din Capitală.

Alături de realizatorul emisiunii "Sub semnul întrebării" de pe B1 TV s-a aflat un public numeros, printre care criticul literar Alex Ştefănescu, jurnalistul Ion Cristoiu şi economistul Adrian Vasilescu. Prezent a fost şi fostul primar general Adriean Videanu, unul dintre eroii volumului.

"Scriitorul a trecut în revistă 78 de primari, din care a ales trei: Pache Protopopescu, Dem I. Dobrescu şi pe mine. Mă simt onorat că m-a inclus în această galerie. Nu pot decât să fiu bucuros că cineva apreciază ceea ce am lăsat pentru posteritate", a spus Adriean Videanu.

Ne puteți urmări și pe Google News