Turcan: "Aştept o reacţie matură de la politicienii maturi şi cu experienţă din PSD"

Turcan: "Aştept o reacţie matură de la politicienii maturi şi cu experienţă din PSD"

Condiţia lui Victor Ponta pentru moratoriu - demiterea Robertei Anastase de le şefia Camerei Deputaţilor - nu este, cel puţin în acest moment, luată în serios la vârful PDL. "Eu aştept o reacţie matură de la politicienii maturi şi cu experienţă din PSD", a replicat vicepreşedintele PDL, Raluca Turcan, după discursul preşedintelui din parlament.

Mesajul lui Traian Băsescu a fost, în opinia sa, "un îndemn la minim consens politic, util grăbirii stabilizării economice post-criză". "Doi ani de zile de criză au însemnat sacrificii mari din partea românilor. Dacă actuala clasă politică găseşte minima disponibilitate pentru trecerea celor trei legi esenţiale pentru stabilitatea economică de la anul - legea salarizării, legea pensiilor şi legea bugetului - dăm o finalitate pozitivă sacrificiilor făcute de români în aceşti doi ani şi pregătim redresarea economică", spune Raluca Turcan care crede că reacţiile opoziţiei "la cald, acum, pe moment, se pot decanta şi se poate ajunge la o acţiune pentru finalizarea crizei economice".

Ne puteți urmări și pe Google News