Parchetul de pe lângă Judecătoria Corabia a dispus în luna ianuarie 2019 trimiterea în judecată a 14 ambulanţieri de la Corabia care ar fi sustras combustibil din autosanitare, ei fiind acuzaţi de delapidare, fals intelectual sub formă continuată şi uz de fals, informează agerpres.ro

Începând din luna decembrie 2018, şoferii de autosanitare inculpaţi în cauză au fost puşi sub control judiciar şi au avut interdicţia de a-şi exercita profesia.

La termenul din martie privind verificarea măsurilor preventive, măsura controlului judiciar a fost menţinută pentru toţi ambulanţierii inculpaţi în dosar, iar pentru 13 dintre ei a fost menţinută şi interdicţia de exercitare a profesiei. Ei au contestat hotărârea instanţei.

Tribunalul Olt a admis, pe 28 martie, şapte dintre contestaţii, stabilind încetarea mai multor obligaţii pe care le aveau ambulanţierii, printre care şi aceea a interdicţiei de exercitare a profesiei. Alte şase contestaţii ale ambulanţierilor de la Corabia au fost respinse deoarece au fost formulate tardiv.

 Cei 15 ambulanţieri de la Corabia trimişi în judecată, dintre care 14 sunt sub control judiciar, au fost acuzați că s-ar fi deplasat cu viteze reduse la intervenții pentru a economisi combustibil pe care apoi l-au sustras. 

„În cursul anului 2018, inculpaţii, în calitate de angajaţi în funcţia de conducători auto ai ambulanţelor de la Staţia de Ambulanţă Corabia, şi-au însuşit combustibil de la autoutilitare, combustibil rezultat în urma deplasării cu viteze reduse la evenimente, iar pentru justificarea cantităţilor de carburant însuşite au întocmit foi de parcurs conţinând date ce nu corespund realităţii” au arătat anchetatorii în rechizitoriu. 

Serviciul Judeţean de Ambulanţă Olt a angajat temporar, în luna ianuarie, 10 conducători auto pentru Staţia de Ambulanţă Corabia.

 

Te-ar putea interesa și: