"Trei vieţi. Pedeapsa" lui Cătălin Botezatu

"Trei vieţi. Pedeapsa" lui Cătălin Botezatu

Primul volum dintr-o serie de trei despre viaţa lui Cătălin Botezatu va fi lansat duminică, de la ora 11.00 la Băneasa Shopping City.

Aceasta este prima biografie autorizată de dsignerului în vârstă de 44 de ani şi este scrisă de jurnalista Monica Vlad.

"Pedeapsa" reliefează experienţa cruntă a închisorii, perioada cea mai neagră din viaţa lui Cătălin, prezintă o lume dură în care un bărbat rafinat, galant, care trăise în lux, e aproape imposibil să se adapteze.

O viaţă plină În 1996, Cătălin Botezatu este încarcerat la Cremona, într-o puşcărie de maximă securitate, pentru că era acuzat în ţară de bancrută frauduloasă. După ce luni de zile şi-a căutat asociatul prin lume pentru a-l convinge să se întoarcă în România şi să îşi rezolve problemele cu cămătarii şi legea, după ce este ţinut captiv în Danemarca, se predă carabinierilor, în speranţa că aşa va ajunge în România. Numai că extrădarea lui se lasă aşteptată. Aşadar, este nevoit să se adapteze unui mediu nociv, care îi macină sănătatea fizică şi psihică, tăieşte o adevărată dramă care pe ce zi ce trece capătă proporţii hiperbolice, cunoaşte tot felul de personaje şi încearcă experienţe pe care şi-ar fi dorit să nu le cunoască.

Gânduri pentru mama

Romanul conţine scrisorile în original pe care deţinutul Cătălin Adrian Botezatu i le-a scris mamei lui din puşcăria de la Cremona, scrisori care aduc în faţa publicului o altă imagine a lui Cătălin Botezatu.

Monica Vlad s-au apucat de lucru la acest roman la doar câteva luni după ce Cătălin Botezatu fusese eliberat din închisoare, în urmă cu aproape 11 ani, pentru ca stările prin care trecuse să fie exprimate cât mai bine.

Ne puteți urmări și pe Google News