Trei cazuri noi de gripă porcină

Trei cazuri noi de gripă porcină

Astăzi, Ministerul Sănătăţii a confirmat depistarea a trei noi cazuri de gripă A/H1N1 la Iaşi. Este vorba de doi tineri britanici şi o româncă.

Numărul persoanelor diagnosticate cu noul virus gripal a ajuns astfel la 10, din care opt sunt britanici şi două adolescente din Iaşi. Alţi cinci copiii români, contacţi ai grupului britanic, sunt internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase Iaşi cu suspiciunea de gripă porcină.

„De dimineaţă au fost duse la spital 4 fete, care aveau febră foarte mare, ieri au mai fost duse două fete, iar de alaltăieri a fost internat un băiat la care a fost confirmată existenţa gripei porcine. Avem deci 7 copiii români în spital şi 8 britanici”, a precizat Tiberiu Bantaş, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi, în subordinea căreia se află centrul de plasament.

„Starea bolnavilor confirmaţi este foarte bună, vor mai sta în spital câteva zile, aşteptăm să vedem rezultatele şi pentru contacţii febrili români internaţi în aceste zile”, a precizat Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi.

Ne puteți urmări și pe Google News

Consulul britanic, în vizită la Iaşi

Pe de altă parte, consulul Marii Britanii la Bucureşti, Barry Davidson, a venit astăzi la Iaşi pentru a se interesa de starea conaţionalilor săi, internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase şi la centrul de plasament „Ion Holban". Consulul britanic discută la această oră cu medicii din spital, privind starea de sănătate a adolescenţilor infectaţi cu noul virus gripal. Consulul Davidson era aşteptat şi la sediul centrului de plasament „Ion Holban”.

ŞTIRE ACTUALIZATĂ LA ORA 19.00

CITIŢI ŞI: Încă şase cazuri de gripă porcină