Medicamentele homeopatice sunt recomandate pentru majoritatea afecţiunilor, însă criticii spun că această terapie este "apă de ploaie".
Afecţiunile respiratorii, digestive, cele dermatologice, bolile de inimă sau alergiile pot fi tratate şi cu ajutorul medicamentelor homeopatice, susţin specialiştii în domeniu. Medicamentele de acest tip conţin doze foarte mici din diferite substanţe precum arsenic, mătrăgună sau chinină. În lume există aproximativ 200.000 de medici homeopaţi, iar în România sunt peste 200 de specialişti. Criticii acestei metode afirmă însă că tratamentele homeopatice nu sunt susţinute din punct de vedere ştiinţific şi că studiile efectuate până acum sunt nerelevante.
Medicamente de origine vegetală sau animală
Medicii homeopaţi susţin că bolile sunt cauzate de incapacitatea organismului de a se apăra. „Homeopatia priveşte boala ca pornind din interiorul organismului. De exemplu, medicii alopaţi susţin că gripa este cauzată de un virus. Noi spunem că gripa este dată de incapacitatea organismului de a se apăra de acel virus. Medicamentele pe care le administrăm sunt 100% naturale, nechimizate, de origine vegetală sau animală. Acestea conţin o substanţă care în doze mari produce o intoxicaţie sau o boală la omul sănătos, dar în doze extrem de mici vindecă o persoană bolnavă“, explică Sorin Cadar, medic specialist în homeopatie, vicepreşedintele Asociaţiei Române de Homeopatie Clinică.
O consultaţie constă într-o discuţie amănunţită cu pacientul şi într-un examen clinic în timpul căruia se palpează zonele dureroase. „Astfel, îmi dau seama cărui tip de intoxicaţie aparţine tabloul clinic al pacientului şi-i administrez în doze mici substanţa care unei persoane sănătoase i-ar cauza acea boală. Dozele sunt atât de mici încât pacientului nu i se întâmplă nimic rău“, mai spune medicul homeopat. Pentru furuncule, răni, arsuri la stomac sau indigestii uşoare se folosesc diluţiile cele mai mici. În cazul unei indigestii însoţite de o stare generală foarte proastă, de insomnii şi depresii, se dau tratamente mai „agresive“.
Interzise în urgenţe medicale
Tratamentele homeopatice sunt utile şi pentru bolnavii cronici, susţin specialiştii. „Dacă un pacient are o boală cronică şi ia un tratament alopat, vom reduce treptat dozele acestuia, completându-le cu medicamente homeopatice. Periodic, pacientul va face analize, iar dacă starea de sănătate evoluează, vom reduce tot mai mult din tratamentul alopat, crescând dozele homeopatice“, explică medicul Sorin Cadar.
Acesta susţine că tratamentul oncologic homeopatic poate elimina efectele adverse ale citostaticelor sau radioterapiei precum căderea părului, insomnii sau dureri. „Medicamentele homeopatice întăresc capacitatea de rezistenţă a celulelor sănătoase în tratamentul cu citostatice, participând la încercarea de a vindeca bolnavul de cancer“, spune Cadar. Tratamentul pentru diabeticii dependenţi de insulină are ca scop prevenirea complicaţiilor bolii, cum ar fi scăderea vederii, infarct sau insuficienţă renală.
Medicamentele recomandate pentru hepatita B, C sau D scad cantitatea de viruşi din organism până la valori insesizabile la analize, susţine medicul. Medicamentele homeopatice nu au efecte adverse. „Recomand să nu se apeleze la homeopatie în cazurile acute care ameninţă iminent viaţa pacientului. De asemenea, se recomandă extremă prudenţă la pacienţii care au avut sau care au TBC, pentru că focarul de infecţie se poate reactiva“, vă sfătuieşte specialistul în homeopatie. Medicamentele se pot cumpăra din farmacii, dar cel mai bine este să le luaţi la recomandarea unui medic homeopat.
Criticii susţin că efectele tratamentelor homeopatice nu sunt dovedite ştiinţific. „Studiile nu demonstrează că homeopatia e eficientă. Totodată, ea nu e nici dăună toare, pentru că medicamentul nu conţine substanţa activă. Tratamentul i-ar putea dăuna pacientului dacă i se interzice să urmeze tratamentul alopat“, afirmă prof. dr. Ion Fulga, şeful Catedrei de Farmacologie de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“, din Bucureşti.
STUDII ROMÂNEŞTI
Medicamentele homeopatice, eficiente pentru astmatici
Studii clinice au indicat că tratamentul homeopatic, alături de cel alopat, dar în doze reduse, au îmbunătăţit 100% viaţa pacienţilor cu astm bronşic. Studiile pe animale realizate de specialiştii români în homeopatie din Târgu-Mureş au arătat că tratamentele au redus timpul de vindecare după operaţii, au prevenit complicaţiile şi au grăbit vindecarea după traumatisme sau arsuri de gradul 1. Studiile au fost făcute de o echipă de medici condusă de Adrian Alecu, asistent universitar în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie Târgu- Mureş.