Transferurile iernii în Liga I

Transferurile iernii în Liga I

Criza economică a redus drastic bugetele alocate transferurilor de către echipele din Liga I, care revine astăzi, cu primele două partide din retur: Politehnica Iaşi - Universitatea Craiova şi Steaua Bucureşti - FC Vaslui.

Astfel, opt echipe din primul eşalon valoric al fotbalului românesc, şi anume Unirea Urziceni, Steaua Bucureşti, FC Argeş, Oţelul Galaţi, FC Braşov, Gloria Bistriţa, Politehnica Iaşi şi Gloria Buzău, nu au cheltuit niciun leu în intersezon pentru aducerea de jucători.

FC Vaslui a investit 3.3 milioane de euro în jucători, aproape jumătate din totalul banilor investiţi la nivelul Ligii I în această iarnă (7.3 milioane de euro). Vasluienii sunt urmaţi în clasamentul banilor investiţi de FC Timişoara şi CFR Cluj, care au cheltuit 1.2, respectiv un milion de euro în această iarnă. 1. Dinamo Bucureşti

17 meciuri - 11 victorii - 2 egaluri - 4 înfrângeri - 35 puncte (25-13)

Dinamo s-a întărit, în pauza competiţională, cu atacantul Claudiu Niculescu, revenit în Ştefan cel Mare după experienţele ratate din Germania (MSV Duisburg) şi Cipru (Omonia Nicosia), şi Ousmane N'Doye, mijlocaşul senegalez, în vârstă de 30 de ani, venit de la FC Vaslui. Alături de cei doi, care au costat clubul dinamovist 600.000 de euro, în Ştefan cel Mare au mai ajuns Cosmin Moţi, revenit după împrumutul la Siena, Nicolae Muşat şi Cornel Predescu, ambii de la CS Otopeni, şi Papa Malik (FC Basel) şi Cristian Melinte (UTA), ambii liberi de contract.

Adrian Ropotan(Dinamo Moscova), Mourtala Diakite (Belenenses), Denis Romanovs (Slavia Praga), Julio Cesar Correa (Gaziantep), Andrei Cristea (împrumutat 6 luni la Poli Iaşi) sunt jucătorii care au părăsit Dinamo în pauza competiţională.

2. Unirea Urziceni

17 meciuri - 11 victorii - 1 egal - 5 înfrângeri - 34 puncte (28-14)

Lovită de criza financiară, Unirea Urziceni, vice-campioana de iarnă a Ligii I, nu a cheltuit niciun leu pe aducerea de jucători în intersezon, singurul jucător venit în tabăra ialomiţenilor fiind atacantul Amusan Suday, liber de contract.

Plecările lui Bogdan Mara (CFR Cluj) şi Tiberiu Bălan (revenit la Sportul Studenţesc) sunt cele mai importante pierderi ale echipei antrenate de Dan Petrescu în această iarnă.

3. FC Timişoara

17 meciuri - 10 victorii - 5 egaluri - 2 înfrângeri - 29 puncte (32-20)

Alături de venirea lui Gavrilă Balint pe banca tehnică a timişorenilor, echipa bănăţeană s-a întărit şi cu mijlocaşul lui Gaz Metan Mediaş, Alexandru Curtean, venit pe Dan Păltinişanu pentru 1.2 milioane de euro. De asemenea, Kevin Amuneke (Norrkoping) şi Florin Maxim (Farul Constanţa) vor juca, începând cu etapa a 18-a a Ligii I, în echipa timişoreană.

Sârbul Sreten Sretenovici, transferat la Kuban Krasnodar, şi Carlos Mihazes, împrumutat la Vitoria Guimaraes, alături de alţi 14 jucători printre care Mansour Gueye, Alin Raţiu, Eduard Zimmermann sau David Sanchez, toţi împrumutaţi la Gloria Buzău, reprezintă cele mai importante plecări din tabăra timişoreană din pauza competiţională din această iarnă.

4. Steaua Bucureşti

17 meciuri - 7 victorii - 8 egaluri - 2 înfrângeri - 29 puncte (24-13)

Steaua nu a cheltuit niciun ban pe transferuri în pauza competiţională. În schimb, au revenit jucătorii împrumutaţi, la începutul sezonului, la Gloria Buzău: Eric Bicfalvi, Alin Litu şi Alexandru Tudose.

Cea mai importantă plecare din tabăra "roş-albastră" este cea a lui Mirel Rădoi, plecat în Arabia Saudită, la Al-Hilal. Alături de Rădoi şi Abel Moreno (Xerez), Arthuro (Terek Groznîi), Adrian Neaga (Neftchi Baku) au părăsit clubul din Ghencea. 5. CFR Cluj

17 meciuri - 8 victorii - 5 egaluri - 4 înfrângeri - 29 puncte (24-13)

Campionii României şi-au schimbat conducerea tehnică, italianul Trombetta fiind înlocuit de tandemul ceh Ales Jindra - Duşan Uhrin Jr. CFR a transferat mai mulţi jucători în această iarnă, cele mai importante sosiri fiind cele ale urguayenilor Dario Flores şi Augustin Viana, care au costat clubul clujean 1.1 milioane de euro.

Campioana l-a pierdut pe pierdut pe Eugen Trică, plecat în Cipru la Anorthosis Famagusta, dar şi pe Manuel Jose, care şi-a reziliat contractul, şi Sanchez Prette, împrumutat la Estudiantes. 6. Universitatea Craiova

17 meciuri - 7 victorii - 7 egaluri - 3 înfrângeri - 28 puncte (23-16)

Atacantul Jeremy N'Jock, revenit după împrumutul în Belgia, la Tubize, portarul Pieter Merlier, Florin Şoavă şi Ciprian Tănasă, sunt principalele sosiri în lotul Univeristăţii Craiova. Cea mai importantă plecare din echipa "juveţilor" este cea lui Ovidiu Stoianof.

7. Rapid Bucureşti

17 meciuri - 8 victorii - 4 egaluri - 5 înfrângeri - 28 puncte (22-17) Gruparea giuleşteană, care va fi condusă de pe banca tehnică de Marian Rada, nu a cheltuit prea mult pe jucători în această iarnă, pe fondul certurilor interne dintre finanţatorii clubului. Portarul Kassaly Daouda este cea mai importantă achiziţie a Rapidului în această iarnă.

Pierre Boya (Grenoble), Daniel Coman (FC Braşov), Ionuţ Stancu (Pandurii Târgu Jiu) şi Daniel Paulista (Sport Recife) sunt principalele plecări din lotul rapidului în această iarnă.

8. FC Argeş

17 meciuri - 8 victorii - 3 egaluri - 6 înfrângeri - 27 puncte (24-21) Argeşenii nu au realizat schimbări majore la nivelul lotului de jucători. 9. FC Vaslui 17 meciuri - 7 victorii - 4 egaluri - 6 înfrângeri - 25 de puncte (19-16)

Vasluienii au investit masiv în jucători în pauza competiţională, echipa antrenată de Viorel Moldovan cheltuind 3.3 milionane de euro pentru aducerea mai multor jucători din campionate precum cel al Franţei sau Portugaliei. Serge Akakpo (Auxerre, liber de contract), Stephan Zubar (Caen, 250.000 euro), Henri Myntti (Tampere United, 350.000 de euro) şi Johnny Szlykowicz (Neuchatel Xamax, 400.000 de euro) sunt cele mai importante achiziţii ale clubului vasluian.

10. Oţelul Galaţi

17 meciuri - 6 victorii - 5 egaluri - 6 înfrângeri - 23 puncte (22-20)

Gălăţenii nu au operat mişcări importante de jucători în intersezon, aducându-l doar pe atacantul John Ibeh de la UTA, liber de contract, şi pierzându-l pe Salif Nogo, plecat în Franţa, la Troyes.

11. FC Braşov

17 meciuri - 5 victorii - 8 egaluri - 4 înfrângeri - 23 puncte (14-13)

Veniri: Dani Coman (Rapid Bucureşti, liber de contract) 12. Gloria Bistriţa

17 meciuri - 6 victorii - 3 egaluri - 8 înfrângeri - 21 puncte (17-17)

Veniri: Lucian Sânmărtean (împrumutat de la FC Utrecht), Liviu Băjenaru (Progresul Bucureşti, liber de contract)

Plecări: Pedro Miguel şi Emerson da Luz (contracte reziliate) 13. Pandurii Târgu Jiu

17 meciuri - 5 victorii - 6 egaluri - 6 înfrângeri - 21 puncte (17-22)

Veniri: Lucian Pârvu (Farul Constanţa, 35.000 de euro)

Plecări: Ilie Iordache (Dinamo Bucureşti) 14. Farul Constanţa

17 meciuri - 5 victorii - 4 egaluri - 8 înfrângeri - 19 puncte (14-24)

Veniri: Jan Pahor (FC Koper, 200.000 de euro)

Plecări: Florin Maxim (Farul Constanţa)

15. Politehnica Iaşi

17 meciuri - 4 victorii - 4 egaluri - 9 înfrângeri - 16 de puncte (13-25)

Veniri: Antrenor Cristiano Bergodi, Andrei Cristea (împrumut Dinamo Bucureşti)

Plecări: Ciprian Tănasă (Universitatea Craiova) 16. Gaz Metan Mediaş

17 meciuri - 4 victorii - 3 egaluri - 10 înfrângeri - 15 puncte (18-31)

Veniri: Cosmin Vâtcă (împrumut Steaua Bucureşti)

Plecări: Alexandru Curtean (FC Timişoara, 1.2 milioane de euro)

17. CS Otopeni

17 meciuri - 2 victorii - 3 egaluri - 12 înfrângeri - 9 puncte (14-31)

Veniri: Kert Kutt (Levadia Tallin, 100.000 de euro) 18. Gloria Buzău

17 meciuri - 0 victorii - 3 egaluri - 14 înfrângeri - 3 puncte (6-30)

Veniri: Gueye Mansour, Mircea Axente, Ionuţ Matei, Marian Chiţu, Ioan Mera, Florin Sandu, Fabian Teuşan, Eduard Zimmermann, Adrian Popa, Sebastian Cojocnean, Arthur Pătraş, Adrian Popovici, Alin Raţiu, David Sanchez, Lose Luis Garcia, Xavier Ademar (toţi împrumutaţi de la FC Timişoara)

Plecări: Eric Bicfalvi, Alin Litu şi Alexandru Tudose (toţi Steaua Bucureşti)

CITIŢI ŞI: Steaua şi Vasluiul încing azi startul returului

Ne puteți urmări și pe Google News