Traian Băsescu, la Summitul privind securitatea Națională de la Seul
- Departamentul Politic
- 26 martie 2012, 14:02
Președintele Traian Băsescu se află la Seul, unde va participa, la invitaţia omologului sud-coreean, Lee Myung-bak, la cel de-al doilea Summit privind Securitatea Nucleară.
Din delegaţia care îl însoţeşte pe şeful statului român fac parte consilierul prezidenţial Bogdan Mănoiu şi Borbala Vajda - preşedintele Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare.
La reuniunea la nivel înalt de la Seul vor fi reprezentate peste 50 de state şi patru organizaţii internaţionale - ONU, AIEA, UE şi INTERPOL.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, aseară, înaintea plecării spre Coreea de Sud, că unul dintre obiectivele Summitului îl constituie reconstruirea încrederii cetăţenilor faţă de energia nucleară, "care este una dintre cheile viitoarelor dezvoltări energetice în lume, nu numai în Europa sau America".
"Acest lucru nu poate fi recâştigat decât dacă statele, în procesul de comunicare cu populaţiile lor, informează cu privire la nivelul de securitate al instalaţiilor lor nucleare", a susţinut preşedintele Băsescu.
În cadrul sesiunilor de lucru, liderii de stat şi de guvern prezenţi vor dezbate măsurile de cooperare necesare pentru întărirea condiţiilor de securizare a materialelor nucleare în vederea împiedicării accesului grupărilor neautorizate la aceste materiale şi la informaţia privind utilizarea lor.
Lucrările reuniunii vor fi împărţite în trei sesiuni, dedicate evaluării progreselor înregistrate după prima ediţie a Summitului privind Securitatea Nucleară (Washington, 2010), examinării politicilor naţionale în materie şi convenirii asupra unei agende de cooperare internaţională, respectiv abordării legăturii dintre securitatea nucleară şi siguranţa nucleară, ca urmare a accidentului produs în 2011 la centrala nucleară de la Fukushima.