Şeful statului a participat în această după amiază, la Alba Iulia, la „cea mai mare îmbrăţişare umană”, eveniment ce a strâns 9.758 de persoane. Astfel, a fost doborât vechiul record stabilit acum patru ani în Mexic, când au participat 6.623 de persoane.
Preşedintele Traian Băsescu a venit special la Alba Iulia pentru evenimentul de Guiness Book, deşi iniţial se vorbise despre posibila sa participare şi la alte evenimente prilejuite de Zilele Oraşului. El a ajuns în Cetate la câteva minute după ora 16.00, când s-a dat „adunarea generală" pentru stabilirea recordului.
Până când participanţii s-au îmbrăţişat dintr-o parte în cealaltă a Cetăţii, Băsescu a dat câteva declaraţii de presă, s-a fotografiat şi a dat mâna cu localnicii. Iniţial, Traian Băsescu a ocupat în locul care „rezervat" de organizatori, şi anume cu faţa spre Poarta a III-a a Cetăţii, în dreptul obeliscului.
Momentul omologării recordului l-a „prins" la vreo 20 de metri distanţă, loc în care a intrat imediat în îmbrăţişare. Preşedintele a aşteptat cu răbdare aproape un sfert de oră, timp în care judecătorul Guiness Book venit să omologheze recordul, a parcurs pe bicicletă întregul traseu de peste 3 kilometri prin şanţurile Cetăţii, unde se aflau cei aproape zece mii de participanţi.
O îmbrăţişare a istoriei
Traian Băsescu a trecut în revistă câteva momente istorice importante la nivel naţional care au avut loc în Alba Iulia, argumentând că prezenţa sa la acest eveniment nu este motivată de doborârea unui record, ci de o „îmbrăţişare a istoriei".
„Mi s-a părut că gestul este o îmbrăţişare a propriei noastre istorii. De asta sunt aici, nu pentru recordul Guiness Book (...) Probabil că gestul va căpăta valori simbolistice nu numai pentru locuitorii din Alba Iulia, dar pentru toată ţara, pentru că sunt câteva mii de români care îşi îmbrăţişează istoria (...) Pentru mine este valoarea îmbrăţişării istoriei în primul rând şi, ca şef de stat, nu puteam să refuz o astfel de invitaţie şi nu numai că nu puteam să o refuz, dar îmi face extraordinar de multă plăcere să fiu parte a acestui gest simbolic pe care îl fac românii din Alba Iulia", a declarat preşedintele Traian Băsescu.
După momentul îmbrăţişării, Băsescu a mai petrecut câteva zeci de minute în Cetatea Alba Carolina, timp în care a primit onorul Gărzii Cetăţii, s-a fotografiat cu localnicii şi a acordat autografe, cele mai multe pe tricourile concepute special pentru acest eveniment.