Tragedie pe șosele. Zeci de persoane și-au pierdut viața în urma accidentelor
- Andrei Ilinca
- 28 decembrie 2019, 23:25
Douăzeci și opt de persoane au murit sâmbătă în Egipt, în urma a două accidente, potrivit surselor medicale și din domeniul securității.
Cel mai grav accident a avut loc în oraşul Port Said, unde un microbuz care transporta muncitori s-a ciocnit cu un camion. Bilanţul iniţial de 18 morţi a crescut la 22 după ce patru răniţi grav au decedat.
Cauza accidentului nu este clară deocamdată.
Conform cotidianului privat al-Shorouk, camionul a lovit microbuzul, care s-a răsturnat.
În microbuz se aflau muncitori de la o fabrică textilă, care se îndreptau spre casele lor.
Într-un al doilea accident, un autocar şi un autobuz din transportul public s-au ciocnit în oraşul de coastă Suez, provocând moartea a şase persoane şi rănirea altor 32.
Printre victime se află turişti chinezi şi indieni, a relatat portalul oficial de ştiri al-Ahram Online.
Turiştii se îndreptau spre al-Ain al-Sokhna, o staţiune din apropiere.
Accidentele rutiere cu victime sunt destul de frecvente în Egipt, cauzele fiind adesea şofatul imprudent şi starea deficitară a drumurilor.
Conform statisticii oficiale, anul trecut s-au produs în jur de 8.480 de accidente, în scădere cu 23,6% faţă de 2017, iar bilanţul deceselor a fost de 3.087.
În ultimii ani, Egiptul a construit o reţea de drumuri noi care să îmbunătăţească situaţia infrastructurii, într-o ţară cu aproape 100 milioane de locuitori, informează Agerpres.