TRAFIC GREU în Capitală. Bucureştenii, sfătuiţi să nu folosească maşinile personale

TRAFIC GREU în Capitală. Bucureştenii, sfătuiţi să nu folosească maşinile personale

Ninsoarea şi viscolul influenţează negativ desfăşurarea traficului rutier, pe majoritatea arterelor de circulaţie din Capitală, informează Brigada de Poliţie Rutieră.

Autorităţile le solicită bucureştenilor să folosească mijloacele de transport în comun, în detrimentul autoturismului personal, în cazul în care acest lucru este posibil. Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente rutiere nedorite, poliţiştii îi sfătuieşte pe conducătorii de autovehicule cum să conducă în condiţiile meteo nefavorabile: - să reducă viteza de deplasare, în condiţiile unui carosabil acoperit cu zăpadă sau polei, să circule cu o viteză de 30km/h în localităţi şi 50km/h în afara acestora;

- să-şi asigure o bună vizibilitate curăţând parbrizul, luneta şi geamurile laterale;

- să asigure buna funcţionare a ştergătoarelor de parbriz şi a sistemului de climatizare şi dezaburire;

- să folosească corespunzător sistemul de iluminare-semnalizare pentru a vedea şi a putea fi văzuţi în trafic;

- să păstreze în mers o distanţă suficient de mare faţă de autoturismul din faţă, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă;

- să echipeze autovehiculul cu pneuri corespunzătoare sezonului rece;

- să nu frâneze sau să vireze brusc şi să folosească cu precădere frâna de motor;

- să nu blocheze traseele de deplasare a mijloacelor de transport public, în special calea de rulare a tramvaielor;

- în condiţii de ninsoare abundentă, şoferii au obligaţia să  nu oprească ori să staţioneze pe traseele pe care se deplasează mijloacele de transport public pentru a permite intervenţia mijloacelor de deszăpezire şi desfăşurarea traficului în general;    

- să respecte semnalele şi indicaţiile agenţilor de circulaţie.

Pietonii au obligaţia să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă pe la locurile semnalizate şi marcate corespunzător, la culoarea verde a semaforului electric şi numai după  ce sunt siguri că intenţia lor de traversare a fost observată de către şoferi.    

Poliţiştii recomandă ca, în cazul în care călătoria nu poate fi amânată, şoferii să-şi echipeze corespunzător autovehiculele pentru circulaţia în condiţii de iarna: anvelope specifice sezonului rece, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip, o rezervă de combustibil, sistemul de climatizare dezaburire funcţional.

Date fiind aceste condiţii meteo-rutiere dificile, Brigada Rutieră recomandă conducătorilor auto ca înainte de a porni la drum să se informeze despre situaţia drumurilor apelând numărul de telefon al Comandamentului Central de Iarnă 021/9360 sau pe cel al dispeceratului Brigăzii Rutiere 021/9544.  

Ne puteți urmări și pe Google News