Cornelia Cojocaru a avut neplăcuta surpriză să observe că în locul de veci al familiei a fost îngropat un decedat necunoscut.
În Craiova, există nu numai o criză a locurilor de veci, ci şi neglijenţă în gestionarea acestora. În cazul Cimitirului Sineasca, există parcele unde morţii sunt îngropaţi „după ureche“. Cornelia Cojocaru a resimţit pe propria piele haosul din cimitirul cu pricina. Acum trei zile, craioveanca a descoperit că într-una din gropile locului de veci al familiei a mai fost îngropat cineva, lângă bunica şi mama ei. „Am fost şocată când am văzut o altă cruce în faţa celei de la locul nostru de veci. Am crezut că poate am greşit eu parcela, dar după câteva zeci de secunde mi-am dat seama că se întâmplă altceva“, se plânge femeia.
Craioveanca a mers la administratorul cimitirului, căruia i-a cerut să îi explice situaţia: „Iniţial, mi-a spus că eu nu am pe nimeni îngropat acolo, apoi şi-a dat seama că greşeşte şi a recunoscut că se poate ca, dintr-o greşeală, altcineva să fie înmormântat în locul de veci al familiei mele“, explică ea. Administratorii recunosc haosul
Conducerea Regiei Autonome a Administraţiei Domeniului Public şi Fondului Locativ (RAADPFL) Craiova admite că vinovat de situaţia apărută este un anume aparţinător al persoanei îngropate anapoda. „În parcelele M, N şi O este o situaţie delicată. Nu prea se mai ştie cine are locuri de veci acolo şi cine nu. Un domn pe nume Cocoş a venit şi a declarat că acela este locul de veci al dânsului. O să îl acţionăm în instanţă şi, într-un an, îşi va lua mortul pentru a-l duce la locul dânsului“, a declarat şeful Secţiei cimitire din cadrul RAADPFL Craiova, Lucian Moşoiu. „Mi se pare inadmisibil ca, timp de un an, un necunoscut să stea în locul de veci al familiei mele“, a reclamat Cojocaru.
Istoria se repetă Cazul a ajuns şi obiect de studiu pentru poliţiştii de la Secţia 5 Craiova. După ce au verificat plângerea la faţa locului, oamenii legii încearcă acum să stabilească modul în care s-a petrecut povestea din cimitir. Povestea Corneliei Cojocaru nu este însă singulară la Craiova. În urmă cu câţiva ani, o femeie a sesizat massmedia şi organele de cercetare penală că în locul de veci al familiei, aflat tot în Cimitirul Sineasca, a fost înmormântat un decedat străin.
Femeia s-a temut ca nu cumva angajaţii administraţiei cimitirelor să-i fi făcut pierdute osemintele rudei sale. Cazul a fost rezolvat cu intervenţia procuraturii. După excavarea cavoului au fost descoperite, în acelaşi loc, ambele coşciuge: cel al rudei craiovencei cu pricina şi cel îngropat ulterior. Cornelia Cojocaru, cea de-a doua victimă a neglijenţei din Cimitirul Sineasca, a mărturisit că se gândeşte la aceeaşi abordare. „Am tot dreptul să-mi pun semne de întrebare, din moment ce în acest cimitir e haos total. De unde ştiu eu că ei nu mi-au dezgropat rudele?“, sa arătat îngrijorată Cornelia Cojocaru.