Micuţul orăşel braşovean are ambiţia să transforme festivalul medieval "Curtea Comedianţilor" într-un eveniment mai cunoscut decât cel de la Sighişoara.
Curtea Comedianţilor“ şi Festivalului naţional de arte şi meşteşuguri - handmade ART-FEST au fost cele două evenimente care s-au desfăşurat în cetatea Râşnovului în weekendul trecut. Pretenţiile organizatorilor de a da festivalului medieval o amploare naţională nu sunt excentrice, din moment ce ei sunt cei care au demarat festivalul de la Sighişoara. „De-acolo au plecat pentru că nu le-a plăcut în ce direcţie au luat-o lucrurile, cu concertele şi excesele mercantile. La Râşnov se face ceva mai decent“, povesteşte primarul Adrian Veştea. Acesta nu se codeşte să anunţe că, peste o lună, va avea loc festivalul de off-road, pe Valea Cărbunăriei, iar prin toamnă, un festival de dansuri populare. De toate pentru toţi
Această ediţie a „Curţii Comedianţilor“ a fost dedicată Anului European al Dialogului Intercultural 2008 şi s-a desfăşurat în două etape, una axată pe ateliere medievale închise şi una deschisă publicului. La ateliere au participat trupe de teatru din ţară, dar şi trupe artistice de tineri din Spania, Croaţia, Estonia.
Spectacolele, localizate şi în cetate, dar şi în centrul oraşului, au fost susţinute de trupe din România, printre care Cimpoierii din Transilvania - Hunedoara, Teatrul Hunedoara, Braşov, Râşnov, Zărneşti şi Bucureşti. Adulţii, dar şi copiii au avut cu ce să-şi ocupe timpul în cele două zile. A fost vorba despre teatru, animaţie stradală, dansuri, meşteşugării ad-hoc. „Era fiu-miu cu ochii holbaţi la ăştia de la «Curtea Comedianţ ilor», nu mai puteam să-l iau de acolo. Puteam să-l las două zile încontinuu, tot aici îl găseam“, spune un spectator. Vizitatori au venit din toată părţile ţării, organizatorii estimând o participare de aproape 10.000 de persoane.
Spectator: "Era fiu-miu cu ochii holbaţi la ăştia de la «Curtea Comedianţilor», nu mai puteam să-l iau de acolo."
NUNTĂ
Nedeie mocănească în Valea Zânelor
Sute de localnici şi turişti s-au adunat duminică în poiana din Valea Zânelor, de la marginea staţiunii Covasna, pentru a lua parte la o nuntă tradiţională mocănească. La prima oră, flăcăii au coborât călare de la stână, în faţa bisericii din Voineşti. După slujba de Sfântul Ilie, ei au luat drumul Văii Zânelor pentru a-şi alege nevestele.
Odată ajunşi în poiană, ei le-au „încins“ pe fete la sârbă, brâu, „Chindiă“, „Hora ciobănească“ şi „Hora Sântiliei“. După ce le-au convins, flăcăii au plecat cu un peţitor la casa fetei şi au cerut găzduire pentru o noapte şi acceptul părinţilor. Apoi, flăcăii au trebuit să-şi dovedească şi puterea într-o luptă ciobănească şi în ridicatul unui bolovan de peste 50 de kilograme. A urmat cununia, după care flăcăii s-au mai întrecut la călărie. Mireasa le-a oferit celor mai iuţi călăreţi o năframă de mătase, ţuică cu miere şi cozonac.
Apoi a început ospăţul cu brânză, răchie şi friptură. După „Dansul miresei“, petrecerea s-a mutat apoi în casa nănaşului, apoi în cea a mirelui. Tradiţional, nunta continuă şi luni, când are loc aşa-zisul „spălat al blidelor“, când se serveşte pastramă de oaie şi bulz stropit cu băutură din belşug. De la eveniment nu au lipsit nici obiceiurile bărbieritului mirelui sau al descălţatului naşilor. Spre deosebire de acesta, „Nedeia“ de la Polovragi, Gorj, îşi pierde de la an la an din autenticitate. Locul meşterilor tradiţionali a fost luat de terase cu mici şi bere şi tarabe cu „chinezării“. (Adrian Moise, Alin Ion)
EXPOZIŢII
Artisticării lucrate de mână Festivalul naţional de arte şi meşteşuguri - handmade ARTFEST, aflat la prima ediţie, vrea să promoveze atât creaţiile artiştilor români din întreaga ţară, cât şi actul artistic în sine. Festivalul are atât o latură expoziţională, dar şi una a performance-ului, a creaţiei nestăvilite sub ochii curioşi ai spectatorilor. „L-am organizat în pripă, proiectul îl aveam de mai mult timp, dar am pus totul cap la cap în aproape trei săptămâni. Am făcut festivalul cu două calculatoare, două telefoane şi prieteni de încredere“, povestesc Eduard Săvulescu şi Diana Popescu, organizatorii evenimentului. „Am ales Râşnovul pentru că este foarte potrivit pentru aşa ceva, sunt Branul, Moeciu şi Fundata în preajmă, e aproape de Braşov, iar cetatea este superbă“, spun cei doi. Aceştia intenţionează să mai facă un eveniment, dedicat picturii, în toamnă, tot în Cetatea Râşnov.