„Tortured Poets". Nou record al lui Taylor Swift pe Spotify

„Tortured Poets". Nou record al lui Taylor Swift pe Spotify Imagini indecente cu Taylor Swift, generate de inteligența artificială. Au ajuns virale pe Internet. Sursa Foto: Facebook

În prima zi pe Spotify, piesa "Tortured Poets" a lui Taylor Swift a depăşit 300 de milioane de stream-uri.

Swift a avut 300 milioane de stream-uri într-o zi

Taylor Swift a continuat cu noi recorduri pe Spotify a anunţat vineri platforma de stream-uri. Albumul acesteia, "The Tortured Poets Department" a devenit primul din istoria platformei care a adunat 200 de milioane de stream-uri într-o singură zi. Ulterior, la doar o zi distanță, știrea a fost actualizată, pentru a fi anunţat că, de fapt, din prima zi s-au depăşit 300 de milioane de stream-uri.

"Istoria a făcut istorie!", a scris compania pe Twitter. "În 19 aprilie 2024, The Tortured Poets Department al lui Taylor Swift a fost primul album din istoria Spotify care a depăşit 300 de milioane de stream-uri într-o singură zi. În plus, "Fortnight", primul single al albumului, care îl are ca protagonist pe Post Malone, a stabilit recordul de a fi cel mai difuzat cântec într-o singură zi.”.

El a depăşit astfel "Easy on Me" al lui Adele, care deținea acest record din 2021.

Ne puteți urmări și pe Google News

Patti Smith i-a mulţumit lui Taylor Swift

Patti Smith - cântăreață, compozitoare și poetă americană ce a influențat nașterea genului punk rock cu albumul de debut Horses lansat în 1975 - i-a mulţumit lui Taylor Swift pentru că a menţionat-o în piesa care dă titlul noului ei album. "Ţi-am râs în nas şi ţi-am spus că tu nu eşti Dylan Thomas şi eu nu sunt Patti Smith. Aici nu suntem la Chelsea Hotel, suntem doar nişte idioţi", cântă Taylor Swift în "The Tortured Poets Department".

Dylan Marlais Thomas, celălalt nume menționat în cântec a fost un poet și scriitor galez care a trăit în prima jumătate a secolului trecut (1914-1953) ale cărui lucrări includ poeziile „Nu mergeți cu blândețe în acea noapte bună” și „Și moartea nu va pune stăpânire”. De asemenea, a scris povești și emisiuni radio, cum ar fi Crăciunul unui copil în Țara Galilor și Portretul artistului ca tânăr câine. A devenit foarte popular în timpul vieții sale; și a rămas așa și după moartea sa.

Postând pe contul ei de Instagram o fotografie în care citeşte dintr-o carte a lui Dylan Thomas, Patti Smith a scris: "Postez acest mesaj pentru a spune că sunt emoţionată să fiu citată în compania marelui poet galez Dylan Thomas. Mulţumesc, Taylor".

O poveste muzicală despre o aventură din trecut

În "The Tortured Poets Department", Taylor Swift aminteşte de o aventură între un bărbat condus de un comportament autodistructiv (Dylan Thomas avea reputația unui „poet răvășitor, beat și condamnat”) şi o femeie care s-a îndrăgostit de el, deși rațiunea îi spunea că nu ar trebui să facă acest lucru.

Pentru mulţi dintre fanii cântăreţei, referirea este una extrem de străvezie, la aventura turbulentă pe care aceasta a avut-o anul trecut cu Matty Healy (cântăreț, compozitor și producător de discuri englez, care este vocalistul principal și compozitorul principal al trupei indie pop „The 1975”).

Înainte de apariţia noului album, Swift deţinea recordul pentru cele mai multe difuzări într-o singură zi, precedentele repere fiind stabilite de "Midnights" din 2022 şi "1989 (Taylor's Version)" din 2023.