Deţinătoare a recordului mondial în proba de 400 de metri liber, înotătoarea italiană Federica Pellegrini este una dintre principalele adversare ale româncei Camelia Potec în lupta pentru medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Beijing.
Europenele de nataţie desfăşurate luna trecută, la Eindhoven, au constituit o avanpremieră a duelului Federica Pellegrini (20 de ani) - Camelia Potec (26 de ani) pentru laurii olimpici de la Beijing, în proba de 400 de metri. La competiţia din Olanda, italianca a condus cursa de la început până la final, oprind cronometrul la 4 minute, o secundă şi 53 de sutimi: nou record mondial.
Înotătoarea română a cucerit bronzul la Eindhoven, dar îşi doreşte ca la Jocurile Olimpice medalia să fie mai strălucitoare. Cele două sportive promit o luptă frumoasă şi palpitantă în proba de 400 de metri liber, care se va desfăşura în „Cubul de apă“, aşa cum a fost botezată piscina olimpică de la Beijing. Federica Pellegrini a avut prima experienţă într-un bazin de înot la o vârstă foarte fragedă. „Când Fede avea un an era în piscină fie cu mine, fie cu tată l ei“, a povestit pentru cotidianul „La Gazzetta dello Sport“ mama italiencei, Cinzia, o mare iubitoare a înotului, fan declarat al medaliaţilor olimpici Maximiliano Rosolino şi Emiliano Brembilla. Pentru a-şi putea sprijini fiica, Cinzia s-a angajat secretară la complexul sportiv unde Federica urma cursuri de înot. La 14 ani, înotătoarea a devenit campioana Italiei. Capacitatea sa de progres e absolut impresionantă. În perioada curpinsă între anii 2000 şi 2008, timpul în care Pellegrini încheie cursa de 400 de metri liber a scăzut cu 47 de secunde! Egocentrică şi răzbunătoare Susţinătoare a echipei de fotbal Juventus Torino şi admiratoare a multiplului campion mondial la motociclism Valentino Rossi, înotătoarea italiană se autocaracterizează ca fiind „lunatică, egocentrică, posesivă, geloasă şi răzbunătoare“. Italianca a apărut pe neaşteptate pe prima scenă a nataţiei mondiale la Jocurile Olimpice din 2004, de la Atena. La competiţia din capitala elenă, Fede, care avea în acel moment numai 16 ani, a cucerit argintul în proba de 200 de metri liber, devenind prima italiancă medaliată la Olimpiadă după o pauză de mai mult de trei decenii! La Atena, Pellegrini a fost devansată de Camelia Potec! Premiu pentru părinţi Federica este singura înotătoare din Italia care a stabilit recorduri mondiale în mai multe probe. A fost deţinătoarea celei mai bune performanţe din toate timpurile în proba de 200 de metri liber, stabilită în martie 2007, punând astfel capăt domniei de cinci ani a recordului germancei Franziska van Almsick. „Eram în maşină. Mă întorceam de la serviciu. M-a sunat o prietenă şi mi-a spus că Federica a stabilit un record mondial. Când am ajuns acasă, tatăl ei stătea în faţa televizorului şi plângea ca un copil“, a povestit mama sportivei. La un an după argintul de la Atena, Pellegrini s-a dus la Mondialele de la Montreal cu gândul la medalia de aur. A ocupat locul doi, iar pe podium a urcat furioasă, cu lacrimi în ochi.
Reacţia de atunci a sportivei a fost explicată acum de mama sa: „Cu numai o jumătate de oră înainte de finală i-a venit ciclul menstrual, ceea ce i-a provocat un stres în plus“. Mare amatoare de tatuaje - are desenate pe corp patru astfel de „opere“, dintre care un dragon pe glezna dreaptă -, Federica Pellegrini mai are de îndeplinit o promisiune înainte de a deveni campioană olimpică. Sportiva le-a promis părinţilor săi o croazieră, după ce tatăl său, în vârstă de 50 de ani, i-a spus că poate termina un maraton cu un timp sub cinci ore. Federica a râs, tatăl ei s-a antrenat, a terminat maratonul de la Venezia cu timpul de patru ore şi 47 de minute, iar acum îşi aşteaptă recompensa. RIVALITATE Poveste de dragoste cu fostul iubit al lui Laure Manaudou Una dintre marile rivale ale Federicăi Pellegrini este franţuzoaica Laure Manaudou, multiplă campioană olimpică şi mondială. Recordul în proba de 200 de metri liber stabilit de italiancă pe 27 martie 2007 a fost doborât o zi mai târziu de Manaudou. Pe de altă parte, la Europenele de la Eindhoven, Pellegrini a depăşit recordul în proba de 400 de metri liber pe care îl deţinea, din 2006, Laure Manaudou. Rivalitatea dintre cele două sportive este cu atât mai mare cu cât înotătorul italian Luca Marin a părăsit-o pe Laure pentru Federica. Povestea de dragoste dintre Marin şi Pellegrini s-a înfiripat la începutul acestui an. Luca Marin, multiplu medaliat cu argint şi bronz în proba de 400 de metri mixt, s-a despărţit de Manaudou la sfârşitul anului trecut. Ruptura dintre cei doi a fost urmată de un imens scandal, pe internet apărând un film cu italianul şi franţuzoaica în timp ce întreţineau relaţii sexuale. Toată această poveste n-o împiedică însă pe Federica Pellegrini să-i permită lui Luca Marin să facă publice detalii intime din viaţa lor. „Federica sărută mai bine decât Laure. Când vine vorba să facem dragoste, nu simulează niciodată o durere de cap. Când am făcut dragoste prima oară, a durat 50 de minute“, a declarat Marin pentru postul Italia 1. CV Federica Pellegrini > Data şi locul naşterii: 5 august 1988, Milano > Înălţime/greutate: 1,78 metri/65 kilograme > Probe: 100, 200 şi 400 metri liber > Hobby-uri: muzica, figurinele din pluş >Palmares: Jocurile Olimpice din 2004 - argint la 200 de metri liber, Mondiale - un argint şi un bronz, Europene - un aur, un argint, un bronz, Mondiale în bazin scurt - un argint şi un bronz, Europenele în bazin scurt - un aur, 2 argint şi un bronz > Distincţii: Ordinul de Merit al Republicii Italiene