Topul judeţelor care au tăiat cel mai mult cheltuielile cu salariile
- Adam Popescu
- 27 octombrie 2010, 00:25
Autorităţile locale au redus din cheltuielile de personal cum au crezut de cuviinţă, cu procente între 5% şi 22%. Capitala e în fruntea tăierilor.
Între 5% şi 22% - cu atât au reuşit judeţele să taie din cheltuielile de personal, în primele opt luni ale anului, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Chiar dacă regula tăierii salariilor cu 25% s-a aplicat tuturor bugetarilor din România, cifrele oficiale arată că autorităţile locale au reacţionat diferit când au fost puse în faţa constrângerilor bugetare. Unele au tăiat mai mult, iar alţii de patru ori mai puţin. Pe primul loc în topul celor mai mari reduceri de cheltuieli cu salariaţii se află municipiul Bucureşti, cu o scădere de 21,6%, arată datele transmise de Ministerul Finanţelor Publice (MFP), prelucrate de EVZ. Capitala a reuşit să-şi reducă sumele cheltuite pe salarii şi alte beneficii pentru angajaţi de la peste un milion de lei în perioada ianuarie- august 2009 până la 817,5 milioane lei în acest an.
Pe al doilea loc în clasament se află judeţul Arad, unde cheltuielile la acest capitol au scăzut cu 18,7% în intervalul analizat. Acesta este urmat de Bistriţa- Năsăud, cu o reducere de 16,6%.
Giurgiu, la coada clasamentului
La polul opus se plasează judeţul Giurgiu, unde cheltuielile de personal s-au diminuat cu numai 5,2%, urmat de judeţul Buzău, cu o reducere de 5,6%. Judeţele unde autorităţile nu au reuşit să taie nici a zecea parte din cheltuielile destinate personalului sunt Olt, Satu Mare, Bihor, Vrancea, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Neamţ, Ialomiţa, Tulcea şi Botoşani.
Autorităţile ieşene au tăiat din sumele alocate personalului 10,48%, cele din Constanţa - 13,63%, iar cele clujene - 10,7%.
Salariile bugetarilor - 33,5 miliarde de lei
În urma reducerii salariilor bugetarilor cu un sfert, începând cu 1 iulie, dar şi a unor concedieri în sistemul de stat, cheltuielile de personal s-au redus cu 6,4%, în primele nouă luni din 2010, comparativ cu aceeaşi perioadă de anul trecut, conform execuţiei bugetare pe primele nouă luni, publicată de MFP.
Astfel, dacă în perioada ianuarie-septembrie 2009 salariile şi beneficiile angajaţilor la stat au înghiţit 35,8 miliarde lei, anul acesta, în aceeaşi perioadă, cheltuielile la acest capitol au fost de 33,5 miliarde lei.
Conform datelor MFP, peste o treime din cheltuielile statului merg pe asistenţa socială. Acestea s-au ridicat la 51,6 miliarde lei, în primele trei trimestre. Această cifră reprezintă mai mult de o treime din cheltuielile totale efectuate în această perioadă, în sumă de 143,7 miliarde lei. La finele primelor nouă luni am avut un deficit de 23,3 miliarde lei, sub limita prevăzută în acordul cu FMI.