Toni Dumitrescu: „Senzația că totul este posibil”

Am scris la „Evenimentul zilei” începând cu luna premergătoare numărului 1, până în iunie 1995, când m-am orientat spre o slujbă în domeniul financiar ... acceptând realitatea că nu aveam vocație de jurnalist, precum mulți dintre colegii care au făcut carieră (mai mult sau mai puțin) remarcabilă în ziaristică

Am scris la „Evenimentul zilei” începând cu luna premergătoare numărului 1, până în iunie 1995, când m-am orientat spre o slujbă în domeniul financiar ... acceptând realitatea că nu aveam vocație de jurnalist, precum mulți dintre colegii care au făcut carieră (mai mult sau mai puțin) remarcabilă în ziaristică. Era, la 19 ani, ocazia de a câștiga, în prima mea slujbă, aproape la fel cu părinții, și de a mă forma ca un adult întrun loc pe care l-am apreciat din ce în ce mai tare, și pentru motive care au evoluat odată cu anii. Primul meu șef la Externe a fost Florin Pasnicu, căruia îi transmit o îmbrățișare puternică, acolo unde s-o afla. Sunt mulți colegii și prietenii cărora le port afecțiune, și nu aș vrea să nedreptățesc pe nimeni numind o listă incompletă. Energia, pasiunea, spiritul antreprenorial, elanul tineresc, senzația că totul este posibil, libertatea de a face greșeli și nonșalanța cu care se treceau cu vederea - totul se intersecta într-un loc care avea o aură de invincibilitate pe care o rememorez cu nostalgie ... și care, o să va pară surprinzător, are ceva în comun cu sloganul „Just Do It”, al actualei mele firme. Cu vizibilitatea pe care o aveam atunci, meritul decisiv pentru crearea unei culturi și identități atât de puternice este al lui Ion Cristoiu. La vremea respectivă, fiecare interacțiune cu el era impresionantă. Acum, după mulți ani în multinaționale de prestigiu, pot să spun fără niciun dubiu că leadership-ul pe care îl exercita Cristoiu era remarcabil - asemănător, păstrând distanța (și exceptând arta de a vorbi în public), cu amprenta pe care Steve Jobs a lăsat-o în Apple. Văzând, de la distanță, traiectoria lui ulterioară, sper să fie fericit cu ceea ce a realizat. Personal, cred că s-a negat să joace rolul de leader de persoane și modelator de caractere, în care excela și în care și-a pus amprenta asupra multor tineri, ale căror destine le-a influențat în mod decisiv. În paranteză fie spus, mă îndoiesc că își aduc aminte de mine ca ziarist ... poate ca fotbalist. Căci, la modul de anecdotă, și certificând faptul că totul era posibil în acel loc magic, prestațiile mele în Cupa Presei au rezultat într-o probă de două săptămâni la FC National, locul 2 în Divizia A la vremea respectivă. Nea Liță Dumitru, te îmbrățișez și îți mulțumesc că mi-ai dat ocazia să visez la un viitor sexy ca fotbalist! M-am cam lăsat dus cu valul și miam luat în serios condiția de fost ziarist.