Evenimentul Zilei > Actualitate > Tom Cruise, la înălţime, în „Ghost Protocol”
Tom Cruise, la înălţime, în „Ghost Protocol”

Tom Cruise, la înălţime, în „Ghost Protocol”

Se întâmplă foarte rar ca al patrulea film dintr-o franciză să aibă atâta vervă, dar lungmetrajul regizat de Brad Bird sfidează în mare parte statisticile.

Un film precum "Misiune: Imposibilă – Ghost Protocol", care are astăzi premiera în România, concomitent cu lansarea internaţională, nu prea ar avea motive să meargă.
E o franciză considerată în trecut prăfuită. Îl are în rolul principal pe Tom Cruise, ale cărui carieră şi reputaţie au avut mult de suferit în ultimii ani. Este regizat de Brad Bird, care până acum a făcut doar animaţii – deşi extrem de bune: "Uriaşul de oţel", "Incredibilii", "Ratatouille" (ultimele două recompensate cu Oscar pentru Cel mai bun film de animaţie).
Dar, până la urmă, poate tocmai aceste "dezavantaje" duc la succesul lui, la spectatori şi la încasări. Dacă filmele anterioare ale francizei, mai slabe în mare parte, au încasat destul, acesta merită să încaseze mai mult.
Tom Cruise dă totul – chiar stă suspendat în gol, la etajul 123 al lui Burj Khalifa, cea mai înaltă clădire din lume.
Iar Brad Bird este probabil primul regizor de animaţii care reuşeşte să treacă cu succes la filme de acţiune, cu actori în carne şi oase. El se doveşte a fi un magician al acţiunii, un fel de muzician care imprimă un ritm "Misiunii: Imposibile", în care sunt incluse şi accelerări, frânări şi chiar pauze ale acţiunii în scenele grandioase.
Un nou Război Rece, varianta din 2011
Scenariul nu este cea mai puternică parte a filmului, dar, faţă de lungmetrajele de acţiune care au personaje interşanjabile, aici eroii principali – aparent stereotipa echipă de agenţi care rămâne fără ajutor din afară – au ceva consistenţă şi mai ales umor.
Şi poate cea mai bună idee a scenariştilor este de a împărţi acţiunea între toţi membrii echipei, în loc să se concentreze unidimensional pe liderul de echipă Ethan Hunt, jucat de Cruise.
Hunt se află într-o închisoare din Moscova la începutul filmului, de unde este ajutat să evadeze de către agenţii Jane (Paula Patton), care a suferit recent pierderea unei persoane iubite, şi Benji (Simon Pegg), specialistul în IT, hacking şi orice altceva implică tehnologie.
Starea de spirit a lui Hunt, în afară de un zâmbet entuziast îmbinat cu înver şunare, este destul de misterioasă, cel puţin până la sfârşitul "Misiunii: Imposibile", ceea ce nu se poate spune şi despre condiţia lui fizică (de invidiat pentru cineva aproape de vârsta de 50 de ani).
Umor sănătos via specialistul IT
Din punct de vedere al hohotelor de râs, Benji este un adevărat campion. Oriunde există tensiune, Benji va fi acolo pentru a o elimina sau a o înrăutăţi.
Un exemplu bun pentru a doua variantă e o misiune în care el şi Hunt se strecoară în Kremlin, iar Benji, neobişnuit cu munca de teren, îşi pune toate emoţiile pe tapet, deşi ar trebui să stea într-o linişte absolută.
"Laşitatea" lui, mai degrabă o lipsă de experienţă în calea gloanţelor este, de asemenea, o sursă inepuizabilă de glume. Jeremy Renner îl interpretează pe Brandt, aparent un analist la Departamentul de Stat american.
În prima jumătate a filmului, acesta nu are mare lucru de făcut, dar portretul lui rămâne incomplet până la sfârşit, o încercare necoaptă de îmbinare a comicului cu dramaticul.
Dar după Kremlin începe adevărata poveste: reşedinţa preşedintelui rus e parţial distrusă, iar echipa rămâne pe cont propriu după ce comandamentul central al agenţiei IMF este închis.
În explozie s-a furat o servietă prin care se pot controla rachete nucleare. Responsabilul este un anarhist, care consideră că numai un război nuclear între Rusia şi SUA ar putea să aducă pacea pe Pământ – după decimarea populaţiei, desigur.
În jurul lumii în doar câteva zile
Echipa – şi cea de agenţi, şi cea de filmare – călătoreşte în jurul lumii, de la Budapesta şi Moscova, la Dubai şi Mumbai. Drumul este presărat cu cascadorii incredibile, scene de acţiune cu cifră octanică ridicată, plasare de niscaiva produse, răzbunare şi tehnologie care-ţi ia ochii, dincolo de limita science-fiction-ului.
La aceste scene de acţiune excelează Brad Bird, deşi, la baremul final, ele sunt prea multe şi prea lungi, iar problema este că cele mai interesante se petrec în prima jumătate a filmului.
O evadare din închisoare cu puşcăriaşi murdari care se bat în acordurile muzicii de gentilom a lui Dean Martin sau o urmărire în timpul unei furtuni în deşert, în care Ethan Hunt porneşte rapid pe urmele ţintei.
Cadrul este plin de nisip vânturat, iar din Hunt se vede doar o siluetă cenuşie. Ritmul se rupe: el se opreşte pentru a se gândi ce face mai departe şi apoi porneşte din nou ca din puşcă.
Sigur, câteva dintre aceste secvenţe – în tren, în lift, în afara unui zgârie-nori, în maşini scumpe, de ultimă generaţie – nu au nucleul original. Însă bagheta magică a lui Brad Bird vede mereu un unghi nou de abordare, un potenţial proaspăt, o întorsătură de situaţie.
Personajul lui principal nu e intangibil, dar într-un fel e invincibil: de câte ori este lovit – moment în care şi spectatorii în scaunele lor de cinema tresar -, de atâtea ori se şi ridică.
Marea problemă a filmului este secvenţa finală, care pare să se fi lipit accidental la montaj şi provine dintr-o melodramă. În loc de un epilog în spiritul întregului lungmetraj – amuzant, antrenant -, la final se petrece o sesiune de explicaţii care nu îmbogăţesc cu nimic portretele personajelor.
145 de milioane de dolari
este bugetul celui de-al patrulea film din franciza de succes

<iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/-6GtpK_OFN4" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
Citiţi şi:

  • Jeremy Renner: "«Misiune: Imposibilă» va avea mereu ştampila lui Tom Cruise"
Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: