Toader detalii INCENDIARE: „Pregătesc un raport pe care îl voi face public”

Toader detalii INCENDIARE: „Pregătesc un raport pe care îl voi face public”

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a afirmat luni seară, la Antena 3, că urmează să facă public un raport cu privire la activitatea din ultimii doi ani de la vârful ministerului.

„Eu peste câteva zile, două sau trei săptămâni, fac exact doi ani de zile de când sunt ministru al Justiţiei. Nu-mi fac bilanţul. Deci, pregătesc un raport pe care îl voi face public”, a precizat Tudorel Toader la Antena 3.

El a adăugat că stoparea abuzurilor ar fi „singura chestiune” cu care pleacă din minister.

„Dar dacă m-aţi întreba acum, sigur că multe puteau fi făcute. Şi mai multe şi mai bune, tot timpul există această dimensiune evolutivă. Dar dacă m-aţi întreba o sigură chestiune cu care eu plec din minister (...), voi spune că am oprit acele abuzuri (...) despre care în mare parte nu ştiam, poate bănuiam, dar în tot cazul nu le acceptam”, a declarat ministrul Justiţiei.

Tudorel Toader a susţinut că în acest moment nu se mai poate reveni „sub niciun chip” la modul în care era înfăptuită justiţia în urmă cu doi ani.

„Sigur, eram în faza în care exportam experienţă în prevenirea şi combaterea corupţiei. Care experienţă? O exportam pe aia rea, negativă sau o fardam şi o prezentam ca şi cum aşa ar trebui să se facă. În mod categoric nu, iar eu cred că astăzi, la început de 2019, nu mai putem sub niciun chip reveni la starea de lucruri, modul în care era înfăptuită justiţia acum doi ani de zile, pentru că am văzut, pentru că între timp ştim să ne valorificăm drepturile mai bine şi acele abuzuri pe care parţial le ştim nu vor mai fi acceptate şi nu vor mai fi repetate”, a mai spus Toader, conform Agerpres.

 

Ne puteți urmări și pe Google News