Titus Corlăţean îl asigură pe ambasadorul britanic că România îşi respectă angajamentele asumate

Titus Corlăţean îl asigură pe ambasadorul britanic că România îşi respectă angajamentele asumate

Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, l-a primit, astăzi, în vizită de curtoazie, pe ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord la Bucureşti, Martin Harris, pe care l-a asigurat că România respectă angajamentele asumate în dialogul cu Comisia Europeană pe tema referendumului.

Discuţiile dintre cei doi oficiali au vizat relaţiile bilaterale dintre România şi Marea Britanie, precum şi modalităţile concrete de cooperare, atât în plan bilateral, prin Parteneriatul Strategic, precum şi la nivel european, informează un comunicat al MAE remis EVZ. Ambasadorul britanic i-a înmânat ministrului român de Externe o scrisoare de felicitare, cu ocazie numirii în funcţie, din partea omologului britanic, William Hague. În scrisoare, oficialul britanic a reconfirmat sprijnul acordat eforturilor României pentru reforma sistemului judiciar şi pentru combaterea corupţiei, ca parte a angajamentelor în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare. Colăţean a prezentat evoluţiile politice din România, în perspectiva deciziei finale a Curţii Constituţionale referitoare la rezultatele Referendumului naţional din 29 iulie 2012, şi a reafirmat angajamentul autorităţilor române de a asigura climatul de stabilitate politică şi economică, după decizia CCR. Şeful diplomaţiei române a dat asigurări că România respectă angajamentele asumate în cadrul dialogului recent cu Comisia Europeană pe această temă, precizează sursa citată.

 

Ne puteți urmări și pe Google News