Timişorenii se alătură protestelor din benzinării
- Georgeta Petrovici
- 11 ianuarie 2011, 23:43
Zeci de timişoreni au adus protestul împotriva creşterii preţului carburantului la ei în oraş, blocând, timp îndelungat o staţie de benzină a OMV.
Nici 300 de mililitri de benzină şi un pumn de monede – acesta a fost punctul de pornire al protestului de marţi seară de la o benzinărie din Timişoara. Bărbaţii, în majoritate membrii Fan Club Logan s-au aliniat acţiunilor similare desfăşurate, în ultimele săptămâni, în toată România.
Primul timişorean care a participat la protest a alimentat de un leu şi a reuşit performanţa de a bloca pompa. Cel de-al doilea s-a "întins" până la 10 lei. Ambii au plătit cu monede. Din acel moment, la benzinăria OMV de pe Calea Aradului din Timişoara, ultima la ieşirea din oraş pe DN69, s-a instalat haosul. Angajaţii unităţii au decis să închidă casele şi să nu mai servească niciun client. Urmarea: formarea unei cozi de circa 25 de maşini.
Nemulţumiţi au fost nu doar participanţii la protest, ci şi clienţii obişnuiţi ai benzinăriei, care au avut nenorocul să treacă pe acolo în acea perioadă. Ca atare, după câteva minute, pentru că decizia nu ar fi fost una legală, au repornit alimentarea. "Am să-i reclam la Oficiul pentru Protecţia Consumatorului, chiar în această seară, pe Internet. Sunt taximetrist, trebuie să alimentez şi nu pot. Nu e normal ce se întâmplă aici", spunea Savu Cristea.
"Nu am venit să protestez. Ideea e să se vadă că nu suntem gâşte. Lucrez într-o firmă cu doi asociaţi germani, care, de fiecare dată când vin în România, spun că aici este preţul cel mai mare la combustibil", ne-a declarat Paul Ştefănescu.
Prtotestul a continuat cu tineri care au alimentat care de cât a putut. Unul de 16 lei, altul de doi lei, cu monede de la 1 la 10 bani. « Vom continua acţiuni de acest gen, este un protest faţă de modul în care cresc preţurile », a declarat Cristian Ţicală.