Timişorenii sunt invitaţi să mănânge gulaş unguresc şi să se îmbrace în haine de ciocolată. Ei sunt aşteptaţi la sfârşitul acestei săptămâni în Parcul Rozelor, la cea de-a doua ediţie a competiţiei gastronomice Cupa Banatului.
În cea de-a doua zi a evenimentului, mai multe modele vor defila îmbrăcate în rochii de ciocolată, creaţie a maestrului cofetar Silvian Miron, fără îndoială, cel mai cunoscut şi apreciat cofetar din România.
Cea mai importantă întrecere culinară din Vestul României, va avea loc sâmbătă, 30 iulie (între orele 11-21) şi duminică, 31 iulie (între orele 10-20). 15 echipe de bucătari şi cofetari se vor întrece pentru a pregăti cele mai gustoase mâncăruri şi deserturi.
Sâmbătă, concurenţii vor prepara un meniu gourmet şi un platou festiv, iar duminică vor trebui să facă faţă unei probe surpriză şi să gătească pe baza ingrendientelor primite de la organizatori.
De jurizare se vor ocupa cei mai apreciaţi maeştri bucătari şi cofetari din România: Ştefan Bercea, preşedintele ANBCT România, Cornelia Ghişoi, Lady Chef a României, maestrul cofetar Silvian Miron sau maestrul Petrişor Tănase.
Gurmanzii vor putea degusta toate preparatele intrate în concurs, dar se vor putea delecta şi cu produse tradiţionale la grătar, oferite de restaurantele participante.
5.000 de găluşte cu prune
Sâmbătă, în Parcul Rozelor va fi instalat un ceaun de dimensiuni impresionante, în care o echipă de opt bucătari din Ungaria va pregăti un gulaş enorm după o reţetă tradiţională. În paralel, Uica Mihai, cunoscut telespectatorilor TVR Timişoara, va încerca să stabilească un record şi să gătească 5.000 de găluşte cu prune.
Pe durata celor două zile de competiţie şi distracţie antrenul va fi susţinut de soliştii, instrumentiştii şi dansatorii Ansamblului Timişul al Casei de Cultură a Municipiului Timişoara.