Învinsă pe teren în barajul pentru accederea în grupele Challenge Cup, echipa de rugby Timișoara Saracens va participa totuși în noua ediție a competiției continentale, după ce echipa germană Heidelberg, a fost exclusă de forul european. Oficialii europeni au constatat că nemții au încălcat o importantă prevedere regulamentară. Motivul e faptul că președintele Stade Francais Paris este și finanțatorul principal al Heidelberger RK.
”Deși ne pare rău pentru descalificarea Heidelberger RK, pentru că judecând după scorul din playoff ei sunt echipa câștigătoare, ne onorează invitația EPCR, pe care, după îndelungi discuții cu managementul clubului am decis să o acceptam. Considerăm că această oportunitate unică nu trebuie ratată, ținând seama și de situația în care se află în această perioadă rugby-ul românesc și considerăm că invitația EPCR și participarea noastră în Challenge Cup nu pot fi decât un semn de bun augur din partea Europei în ceea ce privește valoarea Timișoarei Saracens și implicit a jucătorilor noștri. Cred în continuare în funcționarea cu succes al parteneriatului public-privat în cadrul acestei echipe, mai ales că atât din partea ordonatorului principal de credite, cât și din zona privată s-au făcut eforturi consistente, concrete, pentru acoperirea în condiții decente a bugetului necesar participării în Challenge Cup”, a declarat Radu Țoancă, directorul SCM Timișoara, citat de Pressalert.ro. Celelalte 19 echipe confirmate de către EPCR ca fiind participante în sezonul următor al Challenge Cup sunt: Sale Sharks, Northampton Saints, Harlequins, Worcester Warriors, Bristol Bears, Benetton Rugby, Ospreys, Connacht Rugby, Zebre Rugby Club, Dragons, La Rochelle, Pau, ASM Clermont Auvergne, Bordeaux-Bègles, Agen, Stade Français Paris, Perpignan, Grenoble și Enisei-STM.