Timişoara: încep "Zilele culturii sârbe"

Timişoara: încep "Zilele culturii sârbe"

A treia ediţie a "Zilelor culturii sârbe", eveniment organizat de Consulatul General al Serbiei şi Uniunea Sârbilor din România, începe mâine la Timişoara şi va dura o săptămână.

Deschiderea festivă a sărbătorii are loc mâine la ora 18.30 cu vernisajul expoziţiei artistei plastice Adriana Ilin Tomici. Picturile, reunite sub titlul "uite cum mă holbez la cer" vor fi prezentate pe simezele galeriei Helios, a UAP. Au confirmat prezenţa Attila Markó, ministru-secretar de stat, şeful departamentului pentru relaţii interetnice al Guvernului României şi Srdjan Sreckovic, ministrul pentru diaspora al Republicii Serbia. Vineri, de la ora 11.30, la Muzeul de Artă se deschide Salonul internaţional de caricatură cu tematică anti-război, unde artiştii sârbi sunt cel mai bine reprezentaţi. Tot vineri, la ora 13.00, la Clubul Sârbesc din Piaţa Unirii va fi deschis mini târgul de carte sârbească, . iar de la ora 19.00 este programată o serată literară sârbo-română.

Expoziţii, concerte şi piese de teatru

Expoziţia "Arta populară sârbească în fotografii", realizată de Andrei Milin, va fi inaugurată sâmbătă, de la ora 11.30, tot în Clubul Sârbesc, şi va fi urmată de o prezentare a exponatelor originale din circa zece localităţi bănăţene şi a lucrărilor de sculptură realizate de Milutin Rankovici. Seara, distracţia se mută la Casa Studenţilor, unde e programat un concert de gală al trupei "Mladost" din Timişoara, cu orchestra de tamburaşi "Lale sa Morisa" din Cenad şi oaspeţi din Serbia: formaţia folclorică "Stari pomeljari" din Mrcajevci, KUD "Mladost" din Centa.

Luni, de la ora 19.00, pe scena Operei Române va urca trupa Teatrului Naţional Sârbesc din Novi Sad care va prezenta un spectacol festiv cu ocazia împlinirii a 150 de existenţă. Evenimentul este unul special, deoarece acest teatru a fost înfiinţat de sârbii din Timişoara şi cei din Cenad. Marţi, în sala de concerte a Colegiului Naţional de Artă "Ion Vidu" va avea loc un eveniment cu muzică sacră, organizat de Pavle Aksentijevic şi Corul Mixt al Catedralei Ortodoxe sârbe din Timişoara. Miercuri, studenţii sârbi vor urca pe scena Teatrului pentru tineret Merlin, iar joi, în ultima zi a manifestării, la Centrul Regional de Afaceri, vor fi proiectate filmele sârbeşti "Motel Nona" şi "Aşteaptă-mă, eu cu siguranţă nu o să vin", începând cu ora 19.00. Intrarea este liberă la toate evenimentele.

Ne puteți urmări și pe Google News