Incendiat de prietenul căruia i-a reproşat că miroase urât
- Georgeta Petrovici
- 9 iulie 2012, 10:44
Un bărbat din Timişoara a ajuns la spital cu arsuri pe tot corpul, în stare critică, iar medicii sunt rezervaţi în privinţa posibilităţii de a-l salva. El a fost incendiat chiar de prietenul său, după ce i-a reproşat că ar fi cazul să se spele, întrucât miroasea prea tare a transpiraţie.
Cei doi locuiau în aceeaşi casă şi erau prieteni la cataramă. Aseară însă, unul dintre ei a ajuns în stare critică la spital, ia celălalt este căutat de poliţie. Medicii sunt rezervaţi în ceea ce priveşte şansele de supravieţuire ale victimei.
Bărbaţii, care locuiau în acelaşi imobil, au avut o discuţie în contradictoriu. Totul a pornit de la faptul că unul dintre ei i-a reproşat celuilalt că miroase urât. Cel acuzat că nu prea e prieten cu apa şi săpunul a luat un bidon cu o substanţă inflamabilă, pe care a turnat-o pe amicul său şi i-a dat foc. Apoi, agresorul a fugit. Victima s-a tăvălit pe iarbă, reuşind să stingă flăcările. Apoi bărbatul s-a dus la un magazin din localitate, unde a cerut ajutor. Martorii de acolo au sunat la 112. Când a ajuns la spital, medicii au constatat că are arsuri pe 60% din suprafaţa corpului. "Starea lui este critică, următoarele trei zile sunt decisive", a declarat medical plastician Mihail Cojocaru, de la UPU. Agresorul este acum căutat de poliţie. El se va alege cu dosar penal, acuzaţia urmând să fie formulată în funcţie de numărul de zile de îngrijiri medicale de care va avea nevoie victima.