Testamentul unui şomer

Testamentul unui şomer

Fără nicio perspectivă de angajare la 58 de ani, un german s-a retras în pădure şi s-a sinucis prin înfometare, descriindu-şi agonia într-un jurnal.

Un şomer german a ales să-şi pună capăt zilelor din cauza disperării într-o manieră mai puţin obişnuită: bărbatul s-a ascuns într-o pădure şi s-a înfometat până când organismul său a cedat, relevă publicaţia germană „Der Spiegel“.

În tot acest timp, el a ţinut un jurnal în care şi-a descris suferinţa cruntă, dar şi modul în care a ajuns în această situaţie-limită. Şi asta pentru că a vrut ca însemnările privind mizeria pe care a fost nevoit să o îndure să ajungă la fiica sa, care i-ar fi întors spatele atunci când a avut cu adevărat nevoie de ea.

Potrivit poliţiei, bărbatul, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, a fost găsit mort lângă jurnalul său, vinerea trecută, în pădurea Solling (Saxonia Inferioară) de doi vânători. Acesta încetase din viaţă în urmă cu aproape două luni. În vârstă de 58 de ani, bărbatul era şomer şi locuia în Hanovra. A plecat din acest oraş pe data de 7 octombrie 2007, când şi-a primit ultimul ajutor de şomaj. Omul ştia că după această lună nu va mai primi decât ajutor social. S-a urcat pe bicicletă şi a mers 130 de kilometri spre nord, până a ajuns în pădurea în care şi-a şi găsit sfârşitul. Acolo, s-a adăpostit într-un foişor vânătoresc.

Disperat că nu poate avea un trai decent, cu un mariaj destrămat la activ şi înstrăinat de fiica sa, bărbatul s-a supus singur unui chin înfiorător. Autorităţile nu pot preciza cu exactitate cât timp a durat cazna omului. Cert este că ultima lui însemnare din jurnal a fost datată 13 decembrie 2007. Agonie lângă poteca turistică În caiet, omul a scris că voia cu adevărat să moară şi a relatat că uneori chinurile au fost atât de mari, încât şi-a încălcat restricţiile pe care şi le impusese bând un strop de apă. Bărbatul a povestit cum vedea din foişor oamenii plimbându-se prin pădure.

Cu puţin timp înainte de data ultimei însemnări, când durerile erau tot mai mari, acesta a fost la un pas de a fi găsit de o fetiţă care voia să se urce în foişor. Dar când micuţa tocmai păşea pe scara foişorului, tatăl ei a strigat-o, astfel că bărbatul nu a avut şansa să fie găsit. Poate că nota cea mai şocantă din jurnal este cea referitoare la ultima sa dorinţă. „Acest jurnal să fie înmânat fiicei mele după moartea mea“. ÎN PRAGUL PENSIEI Şomajul, coşmarul nemţilor Şomajul este cea mai mare teamă a germanilor, în special în cazul celor trecuţi de prima tinereţe - una din trei persoane de peste 50 de ani îşi face griji că va rămâne fără locul de muncă, potrivit unui studiu. Odată rămas fără slujbă la această vârstă, prea puţini reuşesc să găsească un alt loc.

Mulţi rămân în aşteptarea ajutorului de şomaj şi, în final, a ajutorului social. Dacă, ajutorul de şomaj se ridică în medie la 813 euro pe lună, ajutorul social este de numai 347 de euro lunar. În acelaşi timp, statul achită chiria şi costurile de întreţinere, precum şi asigurările. Din cei 3.659.000 de şomeri înregistraţi în ianuarie 2008, foarte mulţi sunt aşa-numiţii „langzeitarbeitslos“ (şomeri de mult timp) care, după câţiva ani, ajung aproape să se pensioneze înainte de termen.

Ne puteți urmări și pe Google News