Test democratic picat cu succes

Test democratic picat cu succes

Partidul conservator al premierului macedonean Nikola Gruevski a obţinut majoritatea parlamentară în urma alegerilor de duminică, transmite AFP.

După numărarea a peste 82% dintre voturi, formaţiunea condusă de Gruevski a obţinut 444.000 de voturi, de peste două ori mai mult decât principala formaţiune de opoziţie, partidul socialist (SDSM), asigurându-şi astfel cel puţin 60 de locuri din totalul de 120 ale parlamentului, ceea ce-i conferă majoritatea absolută în forul legislativ.   În ciuda rezultatului care-i permite guvernă rii conservatoare accelerarea reformelor în vederea integrării europene şi euroatlantice, alegerile au fost considerate un eşec din cauza violenţelor înregistrate preponderent din zonele populate de albanezi, incidente soldate cu un mort şi nouă răniţi.

Bruxelles-ul i-a cerut Macedoniei, prin intermediul şefului diplomaţiei europene, Javier Solana, să repete alegerile în circumscripţiile în care au avut loc violenţele. La rândul lor, observatorii OSCE au apreciat că scrutinul „nu a respectat standardele internaţionale“. „Macedonia va demonstra că poate organiza alegeri libere, democratice şi oneste în toate regiunile“, a declarat ieri Gruevski, confirmând repetarea scrutinului în circumscripţiile vizate.

Ne puteți urmări și pe Google News